Business

Commons Accel deschide porțile unei noi generații de antreprenori

Institutul de Excelență în Antreprenoriat (IdEA) a deschis înscrierile în cohorta #9 la Commons Accel, unul dintre cele mai puternice acceleratoare din România prin care au trecut până acum un număr de 300 de startup-uri, dintre care peste 30 de antreprenori au ridicat peste 45 de milioane euro.

Echipa Commons Accel se pregătește intens să-și deschidă porțile pentru o nouă generație de antreprenori, în cadrul evenimentului de lansare de pe 28 septembrie, ora 18:00, care va avea loc la sediul Commons Accel din str. Halelor nr.5, București (zona Piața Unirii, lângă Hanul lui Manuc).

Cu o abordare modernă, Commons Accel se concentrează în special pe dezvoltarea afacerilor, acoperind subiecte esențiale de business, precum marketing, creșterea vânzărilor, planificarea financiară și investițiile. Criteriile de admitere sunt centrate pe potențialul fiecărei afaceri, indiferent de domeniul de activitate sau stadiul de dezvoltare, având în vedere că designul acceleratorului a fost meticulos creat pentru a se adapta nevoilor unui grup divers de antreprenori. Programul oferă opțiuni hibride, participanții online având posibilitatea interacțiunii audio-video cu speakerii și restul participanților, pe parcursul întregului program.

IdEA, oferă noii generații de antreprenori un program autentic, adaptat la nevoile unice, specifice ale fiecărui startup. Toate sesiunile se desfășoară exclusiv în limba română, iar interacțiunea directă dintre participanți, mentori, investitori și echipa IdEA va avea loc față în față, în noua sesiune anunțată a începe pe 28 septembrie a

Înscrierile se vor încheia pe 25 septembrie ora 12pm, iar numărul locurilor este limitat la 25. Cei care vor fi acceptați în program vor beneficia de o pregătire riguroasă pe parcursul a trei module, care includ activități de grup și individuale, workshop-uri, prezentări și sesiuni de lucru alături de peste 100 de mentori și experți.

Participanții au de asemenea oportunitatea de a construi conexiuni valoroase prin networking exclusiv și de a atrage finanțare de la numeroși investitori. Majoritatea investitorilor și a fondurilor de investiții active în România cum sunt Gapminder, RocaX, Fortech Investments, Smart Impact Capital, SeedBlink, Cleverage, Techangels sau Growceanu sunt implicați ca parteneri oficiali în acest program, precum și fondurile internaționale Fil Rouge Capital si Startup Wise Guys. Aceștia au investit până acum în peste 30 de startupuri din Commons Accel.

Perioada de pregătire se va încheia cu un DemoDay special, în cadrul căruia participanții își vor prezenta proiectele de afaceri în fața comunității și a investitorilor interesați.

În plus față de modelul său inovator de pregătire, programul Commons Accel oferă și o perioadă de consultanță și servicii de suport gratuite 12 luni după absolvire, care susține dezvoltarea continuă și obținerea de finanțare din diverse surse pentru toți participanții admiși la DemoDay.

”Am văzut prea mulți antreprenori luptând singuri și risipind resurse nepregătiți. La Commons Accel, îi învățăm pe antreprenori cum să evite greșelile costisitoare, le oferim acces la experți de business, resurse esențiale, o comunitate importantă de antreprenori din partea cărora vor prim suport și access către cei mai relevanți investitori. Primul și cel mai important pas este să investești în tine. Înscrie-te la Commons Accel și pregătește-te să fiți transformați, atât tu cât și afacerea ta” – Matei Dumitrescu, Fondator IdEA

Cei interesați pot găsi mai multe informații și pot completa cererea de înscriere în programul Commons Accel, vizitând website-ul oficial myidea.ro sau urmărind paginile dedicate din rețelele de socializare.

Despre Commons Accel

Programul a fost fondat în anul 2019, de către Matei Dumitrescu, vicepreședinte al Techangels, investitorul anului in 2018 la Central European Startup Awards, partener în fondul de investiții RocaX și expert în accelerare de startup-uri cu o experiență internațională de peste 10 ani împreună cu o echipă dedicată de antreprenori, mentori, experți și investitori.
Obiectivul general al programului este de a sprijini dezvoltarea ecosistemului antreprenorial din România, oferind tinerilor antreprenori, indiferent de domeniul de activitate, know-how, resurse, servicii și un traininguri în vederea dezvoltării capacității de execuție a businessului, precum și finanțare din partea investitorilor Business Angels sau a fondurilor de investiții. Programul beneficiază de susținerea a 120 de mentori și o echipă dedicată pregătirii afacerilor la început de drum pentru a obține finanțările necesare scalării. În cei 4 ani de activitate, prin Commons Accel au fost ridicate fonduri de 45 milioane euro.

Cele mai recente știri

To Top