Energie

Tranzacţii cu acţiuni Hidroelectrica în valoare de aproape 272 milioane de lei, în deschiderea şedinţei bursiere

Posted on

Foto: Facebook/BVB

Tranzacţii cu acţiuni Hidroelectrica în valoare de aproape 272 milioane de lei au fost realizate în primele 40 de minute de la deschiderea şedinţei de la Bursa de Valori Bucureşti.

Miercuri este prima zi de tranzacţionare pentru acţiunile principalului producător de energie electrică din Romania.

BVB a deschis în creştere şedinţa iar valoarea totală a schimburilor a fost de 325 milioane de lei (65,7 milioane de euro).

Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, s-a apreciat cu 1,48%, iar indicele BET-Plus, ce arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a deschis în creştere cu 1,42%.

De asemenea, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a înregistrat un plus de 1,43%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a urcat cu 0,78%.

Indicele BET-FI al SIF-urilor a deschis în creştere cu 0,35%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, s-a apreciat cu 2,57%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, era în urcare cu 0,01%.
BVB (+5,78%).

Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile COMCM (-14,73%), Condmag (-10%) şi Prebet (-4,35%).

––Știrea inițială––

Premierul Marcel Ciolacu, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, reprezentanţi ai pieţei financiar-bancare, ai autorităţii publice centrale şi directori de companii vor participa miercuri la evenimentul de listare a companiei Hidroelectrica la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

„Hidroelectrica, lider în producţia de energie în România, debutează la bursă în urma celui mai mare IPO din istoria bursei noastre”, notează BVB.

La eveniment vor participa, printre alţii, Adrian Tănase, director general Bursa de Valori Bucureşti, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, Bogdan Badea, preşedintele Hidroelectrica, Nicu Marcu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Cosmin Marinescu, consilier prezidenţial Departamentul Politici Economice şi Sociale, Adrew Noble LVO, Ambasadorul Marii Britanii, Johan Meyer, manager de portofoliu Fondul Proprietatea, Manraj Sekhon, CIO, Templeton Global Equity Investments & Co-CEO, Templeton Asset Management.

Cele mai citite știri

Exit mobile version