Transporturi

Companiile aeriene europene cer UE să se inspire după modelul SUA când vine vorba de combustibilii verzi

Posted on

Foto: iStock

Principalele companii aeriene europene au făcut miercuri un apel către Bruxelles să se inspire din măsurile adoptate de SUA pentru a stimula producţia de carburanţi verzi pe vechiul continent, transmite AFP.

În numele luptei împotriva schimbărilor climatice, Uniunea Europeană a introdus anul trecut obligaţii graduale de includere a carburanţilor sustenabili pentru aviaţie (SAF) în kerosenul pentru avioanele care pleacă de pe aeroporturile din UE. Mandatul prevede o componenţă de 2% de SAF în 2025, de 6% în 2030 şi de până la 70% în 2050.

Însă, potrivit alianţei Airlines for Europe (A4E), ce reuneşte cei mai mari transportatori aerieni de pe continent (precum Ryanair, Lufthansa, IAG, Air France-KLM sau easyJet), producţia de combustibili sustenabili pentru aviaţie în Europa nu este numai într-un stadiu incipient, dar are întârzieri comparativ cu proiectele lansate în SUA şi susţinute prin strategia ‘Inflation Reduction Act’ (IRA).

„În SUA, producţia de combustibili sustenabili beneficiază de stimulente importante. Avem nevoie de acest gen de soluţii în Europa”, a declarat directorul general de la Lufthansa, Carsten Spohr, cu prilejul summitului A4E, la Bruxelles.

„În prezent, 90% din investiţiile în combustibili sustenabili pentru aviaţie sunt făcute în SUA”, a precizat la rândul său directorul general de la IAG, Luis Gallego.

Acesta a avertizat că transportatorii europeni nu vor putea respecta obligaţiile care le sunt impuse deoarece „nu vedem să existe uzine care să fie construite”.

Directorii companiilor prezente la summitului A4E au cerut de asemenea o protecţie mai puternică împotriva efectelor grevelor din traficul aerian, după anul 2023, marcat de importante proteste. În plus, transportatorii aerieni au reluat revendicările mai vechi privind o reformă fundamentală a controlului aerian, care ar permite economii de timp şi de carburant substanţiale.

Cele mai citite știri

Exit mobile version