Transporturi
Companiile aeriene sunt disperate să obţină avioane şi plătesc mai mult pentru modele vechi
Criza provocată de avioanele Boeing 737 Max a agravat un deficit de avioane de tip monoculoar (narrowbody), ceea ce a dus costurile pentru închirierea avioanelor vechi la cel mai ridicat nivel din ultimii ani, transmite Bloomberg.
Constructorul aeronautic american a decis să încetinească ritmul de producţie pentru cel mai bine vândut model al său, pentru a putea răspunde la problemele de calitate scoase la lumină de un incident din luna ianuarie, când un avion Boeing 737 Max 9 a pierdut o uşă în timpul zborului. În consecinţă, companiile aeriene caută cu disperare avioane pe care să le poată închiria, în special cele mai mari modele din categoria avioanelor de tip monoculoar, care pot transporta mai mulţi pasageri.
Chiria lunară pentru un avion de tip 737 Max 9, cel mai mare avion de tip monoculoar produs de Boeing, cu o vechime de trei ani este în prezent mai mare decât era înainte de pandemie, arată datele firmei Ishka Global, care urmăreşte preţurile la care se închiriază avioanele.
De asemenea, preţurile la care se închiriază un avion Boeing 737-900ER folosit se apropie de valorile din luna ianuarie 2020. O tendinţă similară a dus la creşterea chiriilor pentru avioanele Airbus A321neo şi versiunea anterioară Airbus A321-200.
Datele Ishka Global arată că, în luna martie 2024, chiria lunară pentru un avion de tip 737 Max 9 era de 315.000 de dolari, comparativ cu 305.000 de dolari la începutul anului 2020. De asemenea, închirierea unui avion Airbus A321-200 costă 335.000 de dolari pe lună, adică acelaşi nivel cu cel din luna ianuarie 2020.
Companiile care se ocupă cu închirierea de avioane au dobândit o poziţie de forţă şi în momentul de faţă au şanse mai mari să direcţioneze avioane de la companiile care se confruntă cu dificultăţi financiare spre cele care sunt dispuse să plătească sume mai mari, susţine Eddy Pieniazek, analist la Ishka Global. Potrivit acestuia, transportatorii aerieni „concurează pentru un rezervor din ce în ce mai mic de active disponibile”.
Chiriile pentru avioanele folosite au început să crească încă din 2023, după un deficit de avioane apărut atunci când transportul aerian de pasageri şi-a revenit rapid după pandemie. Chiar dacă companiile aeriene au comandat un număr record de noi avioane, Airbus şi Boeing, principalii constructori mondiali, au avut nevoie de mai mult timp pentru a-şi readuce producţia la nivelul la care era înainte de pandemie.
Între timp, organismele de reglementare au decis să amâne autorizarea celei mai mari versiuni a modelului Boeing 737, Max 10. Incertitudinile cu privire la când anume îşi va face debutul acest avion au forţat compania United Airlines Holdings Inc. şi alţi transportatori să îşi revizuiască planurile de creştere sau să caute modele alternative de avioane. De asemenea, organismele americane de reglementare au decis să plafoneze numărul de avioane Boeing 737 livrate clienţilor la 38 de aparate pe lună, pentru a se asigura că producătorul american pune accent pe îmbunătăţirea procesului de producţie şi a siguranţei avioanelor.