Actualitate
CONAF: România nu poate avea salarii europene într-o economie subfinanțată și cu productivitate scăzută
România nu poate avea salarii europene într-o economie subfinanțată și cu productivitate scăzută, iar majorările salariale decise administrativ riscă să afecteze competitivitatea, investițiile și locurile de muncă, avertizează Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF).
‘Majorarea salariului minim reprezintă o necesitate socială legitimă, însă nu poate deveni un substitut pentru politicile economice care stimulează productivitatea, investițiile și competitivitatea. Orice creștere a salariului minim care nu este corelată cu productivitatea muncii riscă să devină o măsură artificială, ale cărei efecte se întorc împotriva economiei, a mediului de afaceri și, în cele din urmă, chiar împotriva angajaților pe care își propune să îi protejeze’, precizează reprezentanții CONAF, într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.
Potrivit organizației, salariul minim brut a crescut, în România, cu peste 44% în ultimii trei ani și jumătate, de la 3.000 de lei în ianuarie 2023 la 4.325 de lei în iulie 2026, însă ritmul majorărilor salariale a început să depășească ritmul productivității economice, ceea ce creează presiuni suplimentare asupra competitivității, investițiilor și inflației.
Deși costurile de trai au crescut accelerat, inflația a afectat puternic veniturile populației, iar nevoia de majorare a salariului minim este legitimă și justificată social, CONAF consideră că această creștere trebuie corelată cu productivitatea și cu capacitatea economiei de a o susține.
‘Atunci când salariile cresc mai repede decât productivitatea, diferența nu dispare. Ea se transferă în economie sub forma inflației, a costurilor suplimentare suportate de companii, a investițiilor amânate, a reducerii competitivității și, în anumite sectoare, a diminuării capacității de angajare’, susține CONAF.
Organizația atrage atenția că impactul unei majorări a salariului minim sunt resimțite ‘imediat și direct’ în special de IMM-uri și de sectoare precum retail, HoReCa, agricultură, textile, pază, curățenie sau producție cu valoare adăugată redusă, unde costurile cu forța de muncă au un impact direct asupra activității, iar toate aceste presiuni se suprapun peste un fenomen deja vizibil în economia reală, respectiv pierderea accelerată de companii.
Potrivit organizației, care citează date ONRC, în 2025 au fost radiate peste 74.000 de firme la nivel național, iar tendința continuă și în 2026.
Doar în decembrie 2025 au dispărut aproape 16.000 de companii din economie, prin radiere, dizolvare sau suspendarea activității. ‘Când, pentru fiecare 100 de firme nou înființate, ies din piață aproximativ 137, discuția despre costul muncii nu mai poate fi purtată izolat de sănătatea mediului antreprenorial’, susțin reprezentanții CONAF.
În opinia acestora, România continuă să ia decizii economice importante în absența unor analize de impact complete și actualizate. ‘Datele statistice ajung adesea cu întârzieri semnificative, ceea ce face dificilă evaluarea în timp real a efectelor unor măsuri cu impact major asupra ocupării, inflației, competitivității și investițiilor. În lipsa unor analize sectoriale solide, riscăm să luăm decizii economice majore pe baza percepțiilor și a presiunilor de moment, nu pe baza evidențelor economice’, relevă sursa citată.
În acest context, CONAF consideră că România are nevoie urgentă de o schimbare de paradigmă, iar economia trebuie să redevină centrul dezbaterii publice.
Potrivit organizației, unul dintre semnalele relevante privind vulnerabilitățile structurale ale economiei românești este nivelul redus al intermedierii financiare. Datele BNR arată că gradul total de îndatorare al sectorului real din România reprezintă aproximativ 40,7% din PIB, comparativ cu media europeană de 115,3%. În cazul companiilor nefinanciare, nivelul este de doar 27,8% din PIB, față de media Uniunii Europene de 71,5%. Aceste date arată o economie care continuă să fie insuficient finanțată, cu acces limitat la capital pentru investiții, modernizare și dezvoltare, iar această realitate este direct legată de dezbaterea privind salariul minim, se menționează în comunicat.
‘România vorbește tot mai des despre venituri europene, dar o face într-o economie care nu a reușit încă să producă, în același ritm, productivitate, investiții, acces la capital și competitivitate comparabile cu ale statelor pe care le invocă drept reper. Salariul minim trebuie să crească. Munca prost plătită nu poate rămâne, la nesfârșit, o formă acceptată de vulnerabilitate socială. Dar creșterea salariilor nu poate fi desprinsă de capacitatea firmelor de a o finanța și de forța economiei de a o valida. Problema României nu este dorința de a majora veniturile. Problema este tentația de a trata salariul minim ca pe o soluție administrativă la o slăbiciune economică structurală’, a declarat președintele CONAF, Cristina Chiriac.
Ea susține că majorarea salariului minim nu trebuie înghețată, însă avertizează că aceasta nu poate deveni ‘mecanismul prin care costul unei politici sociale este transferat aproape integral către mediul privat’.
‘O economie nu devine mai bogată prin hotărâre de guvern. Devine mai bogată atunci când produce mai multă valoare, când investițiile cresc, când capitalul devine accesibil, când munca este taxată rezonabil, iar statul ia decizii pe baza datelor, nu a presiunii politice’, a afirmat Cristina Chiriac.
În acest context, CONAF solicită stabilirea salariului minim printr-o formulă transparentă, predictibilă și fundamentată economic, corelarea obligatorie a creșterilor salariale cu evoluția productivității, realizarea unei analize de impact sectoriale înaintea fiecărei majorări și reducerea taxării muncii slab remunerate.
De asemenea, organizația cere constituirea unei comisii independente pentru salariul minim, care să includă reprezentanți ai BNR, INS, Consiliului Fiscal, patronatelor, sindicatelor și ai mediului academic și publicarea unui calendar multianual care să permită companiilor să își planifice investițiile și costurile salariale.
CONAF este o organizație care susține și promovează antreprenoriatul românesc și are în componența sa 31 de sucursale, 3 federații, 16 patronate, 55 de asociații și 15.000 de companii, cu peste 245.000 de angajați.