Asigurări

Conferința națională Antena 3 CNN – România Inteligentă “Asigurările obligatorii de locuințe: Pilonul stabilității în fața dezastrelor”

Posted on

Conferința națională Antena3 CNN – România Inteligentă “Asigurările obligatorii de locuințe: Pilonul stabilității în fața dezastrelor” are loc marti, 8 octombrie, la Centrul de conferințe Antena 3 CNN, The Mark, Clădirea Turn, etaj 2 din București începând cu ora 9:30.

Conferința, organizată în parteneriat cu PAID România, marchează Ziua Internațională pentru reducerea riscului la dezastre, zi care încurajează fiecare cetățean și guvern să promoveze o cultură globală cu privire la reducerea efectelor acestor fenomene a dezastrelor, inclusiv prevenirea, atenuarea efectelor și pregătirea împotriva acestora.

Temele de discuție vor fi:

  • Impactul economic al dezastrelor naturale
  • Rolul asigurărilor în reducerea pierderilor la nivel național
  • Colaborarea dintre PAID România și alte instituții pentru gestionarea riscurilor și intervenția în caz de dezastre
  • Cum se poate eficientiza aplicarea legislației existente pentru a sprijini dezvoltarea sistemului de asigurări obligatorii
  • Analiza cost-beneficiu – impactul asupra bugetelor familiale versus beneficiile pe termen lung

Moderatorul conferinței va fi Adrian Ursu.

Speakeri și invitați (în curs de confirmare)

  • Mircea Fechet, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor
  • Dr. Raed Arafat, Secretar de Stat, Șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, Ministerul Afacerilor Interne;
  • Nicoleta Radu, Director General PAID Romania
  • Marcel – Ioan Boloș, Ministrul Finanțelor
  • Alexandru Petrescu, Președintele Autorității de Supraveghere Financiara ( ASF )
  • Alexandru Ciuncan, Președinte UNSAR
  • Dr. Elena Mateescu Director General Administratia Nationala de Meteorologie
  • Adrian – Ioan Veștea, fostul Ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
  • Emil Boc, Primarul Municipiului Cluj – Napoca

Conferința, organizată de Antena 3 SA, face parte din platforma de comunicare „România Inteligentă” și va fi transmisă integral live pe site-urile antena3.ro, jurnalul.ro și pe paginile de Facebook ale Antenei 3 CNN https://www.facebook.com/Antena3Oficial și Jurnalul https://www.facebook.com/jurnalul.ro.

Participa online gratuit la conferința organizata de Antena3 SA si sustinuta de PAID Romania marți, 8 octombrie de la ora 9:30!

Accesul în locație se face pe baza de invitație și confirmare din partea organizatorilor.

Cele mai citite știri

Exit mobile version