Actualitate

Conferința națională România Inteligentă „SCHIMBĂRILE CLIMATICE – Marile provocări, marile riscuri. Cât de pregătită este România?”

Posted on

Conferința națională România Inteligentă “SCHIMBĂRILE CLIMATICE – Marile provocări, marile riscuri. Cât de pregătită este România astăzi?” va avea loc marți, 20 august 2024, ora 09:30 la Centrul de Conferințe Antena 3 CNN, The Mark, Clădirea Turn, București.

Schimbările climatice influențează România atât din perspectiva calității vieții, cât și din perspectiva desfășurării activităților sectoriale, astfel că postul de televiziune Antena 3 CNN împreuna cu reprezentanți ai Administrației Naționale de Meteorologie (Meteo România) își propun să aducă în prim-plan provocările și riscurile generate de aceste schimbări climatice, evaluând în același timp pregătirea României de a le gestiona într-un mod cât mai eficient.

Subiectele de discuție abordate în cadrul conferinței naționale sunt:

  •  Impactul schimbărilor climatice asupra agriculturii românești;

  • Gestionarea riscurilor de calamitate;

  • Investiții în sisteme de prognoză și avertizare timpurie, conectarea la mecanismele globale de atenționare în privința dezastrelor naturale;

  • Gestionarea resurselor de apă ale României în noul context climatic;

  • Mecanisme de protecție pentru populație și agenți economici – noile tehnologii;

  • Educația privind protecția în caz de dezastru;

  • Rolul asigurărilor împotriva calamităților pentru siguranța afacerilor și cea personală.

Conferința va fi susținută de experți, lideri de opinie și reprezentanți din domeniu, miniștrii și reprezentanți din mai multe sectoare, astfel:

  • Director General, Administrația Națională de Meteorologie, doamna Elena Mateescu

  • Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, domnul Mircea Fechet;

  • Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, domnul Florin Barbu;

  • Ministrul Energiei, domnul Sebastian Burduja;

  • Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene;

  • Specialiști ai companiilor de asigurări;

  • Reprezentanți ai asociațiilor de producători și fermieri;

  • Reprezentanți ai companiilor din domeniul agricol;

  • Comisii parlamentare de agricultura.

Conferința națională este moderată de Adrian Ursu, jurnalist Antena 3 CNN.

Accesul în locație se realizează pe baza de invitație și confirmare de participare.

Conferința este organizată de postul de televiziune ANTENA 3 CNN, parte a Intact Media Group și va fi transmisă live pe site-urile antena3.ro, jurnalul.ro și pe paginile de Facebook ale Antenei 3 CNN https://www.facebook.com/Antena3Oficial și Jurnalul https://www.facebook.com/jurnalul.ro

Partener Administrația Națională de Meteorologie (Meteo România).

Cele mai citite știri

Exit mobile version