Transporturi

Consiliul de Administraţie al Romaero i-a prelungit din nou mandatul de director general lui Mişa Popic

Posted on

Foto: Facebook/Romaero

Consiliul de Administraţie al Romaero i-a prelungit cu încă cinci luni mandatul de director general lui Mişa Popic, potrivit unui raport al companiei remis marţi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

„Prin decizia nr. 14/24.07.2023, Consiliul de Administraţie al Romaero a decis acordarea unui nou contract de mandat de director general dlui. Mişa Popic pentru o perioadă de 5 luni, începând cu data de 26.07.2023, care va putea înceta oricând înainte de împlinirea termenului în cazul numirii unui director general în condiţiile OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice cu modificările şi completările ulterioare”, se arată în document.

Mişa Popic a preluat şefia companiei Romaero în ianuarie 2022, după demisia din CA a lui Alexandru – Costin Macoveiciuc.

Tot în şedinţa din 24 iulie, CA al Romaero a convocat Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor societăţii la data de 30/31.08, ora 15:00. Pe ordinea de zi se află, printre altele, alegerea a şapte administratori provizorii ai companiei ca urmare a expirării mandatelor actuale.

Romaero (cu simbolul bursier RORX), companie strategică pentru industria aerospaţială şi de apărare a României, este controlată în proporţie de 56,72% de statul român, prin Ministerul Economiei, urmat de SIF Muntenia (23,2%) şi Fondul Proprietatea (18,9%).

În ultimele 6 luni, acţiunile RORX s-au depreciat cu peste 37%, iar în cursul zilei de marţi, 25 iulie, cu 7,41%.

Cele mai citite știri

Exit mobile version