Actualitate

Consiliul Fiscal: Există premise ca deficitul să atingă ținta de 6,25% din PIB în 2026, dar persistă riscuri

Posted on

Deficitul bugetar cash ar putea atinge ținta de 6,25% din Produsul Intern Brut (PIB) în acest an, însă absorbția fondurilor europene și rambursarea sumelor prevăzute în buget reprezintă principalele riscuri pentru execuția bugetară, potrivit opiniei Consiliului Fiscal (CF) referitoare la proiectul primei rectificări a bugetului general consolidat pe anul 2026.

”Rectificarea bugetară din acest an are loc cu întârziere, din cauza unei crize politice majore. Această criză a creat multă incertitudine și a afectat în mod inerent evoluția economiei, dincolo de impactul contracționist al corecției bugetare. Aversiunea față de risc a fost alimentată de criza politică, ce probabil explică parțial și diminuarea investițiilor străine directe în economie. Mediul internațional foarte ostil (războaie îndelungate, o nouă creștere a prețurilor la energie și materii prime, ce sunt denominate în dolari SUA, o înăsprire a politicilor monetare ale FED și BCE, care reverberează pe piețele financiare internaționale, etc.) a lovit în plus economia autohtonă. Rectificarea era prima urgență a noului Guvern și va elimina din întârzieri la plata unor facturi”, se arată în opinia CF.

Conform sursei citate, se impunea adoptarea unei rectificări bugetare care să actualizeze nivelurile proiectate ale veniturilor și cheltuielilor în raport cu execuția bugetară curentă și cu dinamica macroeconomică.

”Totodată, rectificarea bugetară urmărește și asigurarea fondurilor pentru desfășurarea normală a activității unor ordonatori principali de credite până la finele anului, pentru asigurarea continuității în acordarea medicamentelor, materialelor și prestărilor de servicii cu caracter medical, pentru alte programe și facilități acordate elevilor și persoanelor cu handicap grav și pentru achitarea plăților restante înregistrate în contabilitatea unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, inclusiv a instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local și a spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale. Deficitul cash anunțat de MF la 9 luni, de 3,8% din PIB, este mult inferior față de cifra consemnată în anul trecut pentru aceeași perioadă (5,35%)”, menționează CF.

Potrivit instituției, acest deficit este de judecat și în raport cu eventuale întârzieri de plăți.

”Sume vehiculate în dezbaterea publică și ce pot fi numite generic ‘întârzieri de plată’ pot intra în câteva categorii: eventuale întârzieri în achitarea unor facturi din ceea ce era prevăzut în buget pentru programul Anghel Saligny (deci, nu proiecte care nu au avut prevăzută finanțare prin buget); eventuale rambursări la plata TVA; nevoi ale unor ministere ce au survenit în execuția bugetară, dat fiind că bugetul nu poate prevedea totul (aici intervine chiar rolul unei rectificări de a reamenaja execuția bugetară pentru a acoperi urgențe în unele domenii, precum sănătatea); obligații ce apar în mod intempestiv și care apasă bugetul public (cum este suma câștigată de magistrați în instanță); și, nu în cele din urmă, caracteristica anului 2026, care a suprapus realizarea unor proiecte din PNRR în acest an, ceea ce a pus presiune pe bugetul public pentru a se asigura cofinanțări și, mai ales, prezintă un decalaj mare privind rambursarea banilor din partea Comisiei Europene”, subliniază CF.

Potrivit opiniei, criza politică a îngreunat emiterea de obligațiuni ale României, ceea ce a creat dificultăți în a se asigura fluxuri de lichidități.

”Este necesară o abordare echilibrată când se vorbește despre zeci de miliarde de lei, care ar fi omise în calculele privind execuția bugetară. Nu trebuie subestimat că execuția bugetară din România este urmărită cu atenție de către CE și agențiile de rating, că nimeni nu își permite să jongleze cu cifre. România are încă de trecut un test de credibilitate în 2026, pentru a evita depunctarea ratingului suveran. Iar discuții publice exacerbate nu ajută! Ajustarea deficitului bugetar în 2025 și 2026 a permis României să evite o retrogradare a riscului suveran de către principalele agenții de rating. Dar, dacă procesul de consolidare fiscală va întâmpina blocaje, retrogradarea riscului suveran devine iminentă. Cotațiile împrumuturilor suverane ale României exprimă percepția pe care piețele o au privind economia noastră, perspectiva consolidării fiscale, situația politică. Instalarea unui guvern cu ‘puteri depline’ era absolut necesară, în timp ce recurgerea la alegeri anticipate, cum reclamau diverse voci, ar fi invitat depunctarea riscului suveran al României prin prelungirea crizei politice și amplificarea incertitudinilor”, arată Consiliul Fiscal.

Totodată, economiștii menționează că asigurarea necesarului de finanțare a deficitului și refinanțării datoriei publice a fost considerabil îngreunată de criza politică.

De asemenea, ei susțin că cea mai mare sursă de risc pentru execuția bugetară din acest an este absorbția fondurilor europene iar alte riscuri sunt reprezentate de șocuri externe.

”Cea mai mare sursă de risc pentru execuția bugetară din acest an este absorbția fondurilor europene, rambursarea sumelor de care poate beneficia România și care sunt prinse în proiecția de buget. Alte riscuri pentru execuția bugetară sunt reprezentate de posibile alte șocuri externe și presiuni pe buget ce decurg din diverse obligații ale statului, mai vechi sau de dată recentă, cum sunt obligațiile față de magistrați. Acestea din urmă, ca și alte obligații, pot fi eșalonate pentru a atenua impactul pe buget”, se arată în documentul citat.

Pe de altă parte, Consiliul Fiscal reafirmă că lupta contra evaziunii fiscale și optimizărilor fiscale este esențială pentru creșterea veniturilor fiscale și continuarea corecției fiscal-bugetare.

”Pot fi ajustate și cheltuieli bugetare în acest scop. Precum în proiecțiile anterioare, o evoluție mai defavorabilă a PIB este posibilă, însă ea este compensată, în cazul proiecției CNSP, de prognoze privind deflatorul PIB prudente, ceea ce întărește realismul și, implicit, probabilitatea de materializare a prognozei de PIB nominal. Este de remarcat că dinamica economiei naționale și structura acesteia (cu accent pe absorbția internă – formarea brută de capital fix și consum final) sunt ilustrate și de dimensiunea dezechilibrului extern care, deși în ajustare în prognoza CNSP, rămâne ridicat – deficitul contului curent al balanței de plăți este proiectat de CNSP a fi de 7,7% din PIB în 2026 – pondere în PIB semnificativ peste pragul de 4% din Procedura de Dezechilibre Macroeconomice a CE”, se mai precizează în Opinia CF cu privire la prima rectificare bugetară din acest an.

Analiza revizuirilor propuse pentru principalele categorii de cheltuieli bugetare reflectă o actualizare a acestora în raport cu execuția bugetară pe primele 9 luni ale anului, fiind prevăzut și un plafon pentru categoria nou introdusă de cheltuieli aferente planului SAFE.

Conform CF, deși agregatul de bunuri și servicii a fost revizuit ascendent, este necesar un control strict al acestuia pentru încadrarea în anvelopa proiectată.

”Pe baza coordonatelor revizuite ale construcției bugetare și ale evoluțiilor relevate de execuția pe primele 9 luni ale anului, există premise ca deficitul bugetar cash din acest an să atingă ținta de 6,25% din PIB, sub rezerva unor riscuri care au fost evocate în analiza Consiliului Fiscal. Privind deficitul cash, raportul ce va fi prezentat de Ministerul Finanțelor va aduce lămuriri în acest sens. Îndeplinirea angajamentului României de reducere a deficitului în cadrul procedurii de deficit excesiv este judecată prin prisma deficitului calculat după metodologia europeană (ESA), care nu este influențat de amânarea unor plăți deoarece înregistrarea veniturilor și cheltuielilor se realizează pe bază de angajamente. Însă, spre deosebire de execuția cash, care este disponibilă lunar, calculul deficitului ESA este definitivat după încheierea anului calendaristic. Din rațiuni ce pot fi rezumate la contribuția fondurilor europene, majoritatea nerambursabile, la creșterea economiei reale și implementarea reformelor structurale, precum și la menținerea echilibrelor fiscal-bugetare și financiar-valutare, CF urmărește în mod sistematic evoluția absorbției acestor fonduri”, subliniază sursa citată.

În privința fondurilor structurale și de coeziune (FSC) nerambursabile din CFM 2021-2027, la finele lunii septembrie 2026, potrivit datelor publicate de MIPE, coroborate în condiții de comparabilitate temporală cu cele publicate de MF, rata de absorbție efectivă era de 30,8% (Programe Naționale) și 27,4% (total Programe Naționale și Regionale).

Pe ansamblul PNRR, la finele lunii septembrie 2026, rata de absorbție efectivă (exclusiv prefinanțări) era de 54,9%, pe componenta granturi fiind de 63,8%, iar pe componenta împrumuturi, de 36,4%.

Bugetul pe anul 2026 a fost construit pe ipoteza atragerii integrale a finanțărilor PNRR programate pentru acest an (circa 8 miliarde euro, din care 6,5 miliarde euro componenta granturi și 1,5 miliarde euro componenta împrumut), în corelare cu cheltuielile planificate pentru investiții și reforme. În consecință, încasarea sumelor aferente cererilor de plată nr. 5 și nr. 6 este determinantă pentru acoperirea cheltuielilor deja efectuate și pentru respectarea țintei de deficit bugetar, subliniază Consiliul Fiscal.

Potrivit CF, extrem de importantă pentru rectificarea bugetară din 2026 și construcția bugetului pe anul 2027 este corelarea creditelor bugetare destinate proiectelor din PNRR cu tranșele de plată rămase de încasat și cu plățile care pot fi efectiv realizate până la 31 decembrie 2026. Punctele reper pentru construcția bugetului pe anul 2027 sunt reprezentate de nivelul cheltuielilor curente cu caracter permanent (personal, asistență socială, dobânzi), impactul bugetar al actelor normative adoptate care intră în vigoare sau produc efecte în 2027, diferențele de plată din contractele încheiate în cadrul PNRR, angajamentele legale aferente investițiilor publice aflate în execuție, precum și angajamentele asumate prin instrumentul european SAFE pentru apărare.

Cele mai citite știri

Exit mobile version