Actualitate

Consumatorii din Franţa reduc masiv achiziţiile de alimente esenţiale, avertizează şeful Carrefour

Posted on

Foto: iStock

Consumatorii din Franţa au redus masiv achiziţiile de alimente esenţiale, din cauza preţurilor ridicate, a avertizat marţi Alexandre Bompard, preşedintele director general al Carrefour, cerând autorităţilor să amâne legea care limitează mărimea promoţiilor pe care le pot oferi retailerii, transmite Reuters.

„Vedem o prăbuşire a cheltuielilor în Franţa. Când nu mai sunt accesibile alimentele esenţiale, când oamenii pleacă fără produsele esenţiale, trebuie să acţionăm”, a declarat Alexandre Bompard la postul de radio Franceinfo.

Bompard, care alături de alţi şefi din retail se va întâlni miercuri cu ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, pentru a discuta probleme legate de costul vieţii, a anunţat că va solicita „un moratoriu de un an pentru aplicarea legii Descrozailles”, care limitează promoţiile la produse de îngrijire, de igienă şi de înfrumuseţare.

Legea, adoptată în martie 2023 şi care urmează să intre în vigoare în martie 2024, limitează la 34% mărimea promoţiilor pe care le pot oferi retailerii la produse de îngrijire, de igienă şi de înfrumuseţare.

Azi, Carrefour, de exemplu, poate vinde detergentul cu o reducere de 60% discount, a explicat Bompard.

Marţi, acţiunile Carrefour înregistrau un declin de 3,7%, la 17,56 euro.

Cele mai citite știri

Exit mobile version