Asigurări
COTAR cere eliminarea amendamentelor pentru coplată din Legea RCA
Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) cere eliminarea amendamentelor pentru coplată din Legea RCA şi demiterea vicepreşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Sorin Mititelu, potrivit unui comunicat remis luni AGERPRES.
Conform sursei citate, COTAR a transmis scrisori deschise către Guvernul României, Parlamentul României, Parlamentul European şi Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), cerând eliminarea amendamentelor introduse în proiectul de modificare a Legii RCA care încalcă flagrant drepturile asiguraţilor, obligându-i la coplată pe păgubiţi.
„Corporaţiile multinaţionale active în domeniul asigurărilor obligatorii auto (RCA) avansează intempestiv un nou proiect de modificare a legislaţiei RCA şi se pare că au găsit susţinere la nivelul conducerii ASF şi din partea unui important partid politic din România, pentru a introduce anumite amendamente catastrofale la Legea RCA nr. 132/2017, fără un studiu de impact care ar releva nocivitatea propunerilor acestora”, se menţionează în comunicat.
Reprezentanţii COTAR susţin că au sesizat Parlamentul şi Guvernul României, precum şi instituţiile de la nivelul Uniunii Europene, inclusiv pe Ursula Von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, pentru oprirea acestui demers legislativ şi lansarea unor dezbateri publice şi consultări ale pieţei, la care să ia parte toţi actorii relevanţi, respectiv asociaţii de consumatori, transportatori, unităţi reparatoare, asigurători etc.
„În timp ce atenţia publicului era concentrată pe mini-vacanţa de Paşte şi pregătirile festive, societăţile de asigurări, cu sprijinul lui Sorin Mititelu, vicepreşedintele ASF, au reuşit, în mod surprinzător, să convingă un grup de parlamentari din Camera Deputaţilor să iniţieze modificări legislative fără precedent în legislaţia RCA”, se mai precizează în comunicat.
Potrivit COTAR, aceste modificări ar elimina drepturi pe care păgubiţii le au conform legislaţiei naţionale şi europene în vigoare şi ar permite societăţilor de asigurări să îţi maximizeze câştigurile de la cei aproximativ 10 milioane de consumatori de asigurări români.
Totodată, prin aceste schimbări legislative care vor introduce limitări şi restricţii abusive, în defavoarea consumatorilor şi păgubiţilor din accidente auto, costurile de despăgubire suportate de firmele de asigurări ar urma să scadă de la nivelul actual de aproximativ 35% la aproximativ 20%.
„În prezent, din datele disponibile reiese că la fiecare 100 de lei încasaţi de firmele de asigurări din vânzarea de poliţe RCA, doar 35 de lei reprezintă efectiv plăţile de despăgubire, dar s-ar reduce la circa 20 de lei, diferenţa de 80 de lei fiind destinată acoperirii cheltuielilor administrative ale firmelor de asigurări, plus profitului acestora”, se mai spune în comunicat.
Reprezentanţii organizaţiei susţin că „schimbările promovate de asigurători, care par a avea girul vicepreşedintelui ASF, Sorin Mititelu, vor permite asigurătorilor RCA să reducă semnificativ costurile de despăgubire”.
„Legea RCA este deja încălcată în mod repetat de către societăţile de asigurări, acestea abuzând în continuare de păgubiţii RCA în caz de daune, fără a fi sancţionate punctual de autoritatea responsabilă de supravegherea pieţei de asigurări – ASF, care a dat până acum doar câteva amenzi simbolice. Aceeaşi ASF este direct responsabilă de răsunătoarele falimente ale asigurătorilor Astra Asigurări, Carpatica, City Insurance şi Euroins, eşecuri repetate care au aruncat în colaps piaţa asigurărilor”, se mai precizează în comunicat.
Potrivit COTAR, legea actuală protejează consumatorii de asigurări, iar peste 90% dintre procesele aflate pe rolul instanţelor de judecată dau câştig de cauză asiguraţilor păgubiţi, în timp ce societăţile de asigurări nu vor să îşi asume obligaţiile de plată.
Mai mult, acestea din urmă doresc modificarea legislaţiei pentru a limita accesul păgubiţilor RCA la justiţie şi pentru a submina protecţia oferită de ASF şi instanţele de judecată.
„În mod evident, ca efect imediat şi direct al modificărilor legislative dorite, păgubiţii RCA nu îşi vor mai primi despăgubirile integral şi la timp şi vor avea dificultăţi sporite în litigiile împotriva asigurătorilor, dacă amendamentele intră în vigoare. (…) COTAR a demonstrat şi în trecut că a anticipat şi semnalat în mod corect problemele financiare ale Euroins şi City Insurance, soldate cu prăbuşirea acestor asigurători sub supravegherea autorităţilor române.”, se mai precizează în document.
Reprezentanţii transportatorilor atrag atenţia asupra amendamentelor propuse pentru modificarea Legii RCA care ar consolida „poziţia dominantă şi abuzivă a societăţilor de asigurări în relaţia cu asiguraţii şi consumatorii, transformând poliţa RCA mai degrabă într-o taxă plătită către societăţile de asigurări, decât într-un mecanism social de protecţie în cazul producerii unui accident guvernat de principiul despăgubirii integrale”.
„Dacă amendamentele vor fi adoptate, lobby-iştii vor obţine o situaţie fără precedent: le vom plăti obligatoriu o poliţă RCA cu tarife pe care le vor putea stabili după bunul lor plac, fără limită, iar dacă vom avea daune, ne putem lua angajamentul să achităm 95% din valoarea daunei din banii noştri, în timp ce firmele de asigurări ar putea plăti doar 5%. Cu buzunarele pline, vor fi satisfăcuţi că au reuşit să-şi bată joc de noi, făcând lobby într-o ţară unde aşa ceva se pedepseşte ca faptă penală, respectiv trafic de influenţă, dar fără a avea consecinţe asupra lor”, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR, în comunicatul citat.