Actualitate

Cozia & Muscel – două salamuri de calitate superioară ce completează brandul Caroli

Posted on

Caroli Foods Group, unul dintre cei mai importanți producători de carne ambalată din România, introduce în portofoliul brandului Caroli două sortimente de salam fiert-afumat de calitate superioară: Salam Cozia și Salam Muscel. Ambele produse au un conținut ridicat de carne, sunt afumate natural cu lemn de fag și sunt produse pe baza unor rețete speciale, cu mai puțini aditivi, pentru a garanta o Etichetă Cinstită.

Salamul Cozia este vârful de gamă și impresionează prin conținutul de 98% carne, gustul delicios, intens, dat de procesul de afumare natural cu lemn de fag și de rețeta cu puțini aditivi folosită în producerea lui. Ambalajul produsului include mențiunea Etichetă Cinstită, clară și ușor de înțeles, prin care consumatorii au garanția unui produs de calitate, pe care îl pot consuma cu încredere, acum cu mai puțini aditivi.

Salamul Muscel completează noua gamă printr-o rețetă delicioasă, cu textură plăcută, ușor de integrat în mesele zilnice. Salamul Muscel păstrează standardele de calitate ale brandului Caroli, iar Eticheta Cinstită, prezentă pe ambalaj, reflectă, de asemenea, preocuparea pentru reducerea numărului de aditivi și oferirea unui produs care poate fi consumat cu încredere.

„Prin lansarea acestei noi game de salam Caroli demonstrăm încă o dată că în centrul activității noastre se află preferințele consumatorilor, care își doresc produse cu cât mai puțini aditivi, fără E-uri și cu un gust savuros. La finalul unei perioade complexe de testare, ne bucurăm să spunem că salamul Cozia este primul produs din portofoliul Caroli Foods Group în care am implicat consumatorii în toate etapele de dezvoltare, de la rețetă, alegerea numelui, forma produsului până la designul ambalajului și informațiile de pe etichetă. Pentru noi, Cozia nu este doar un salam, ci și expresia unei colaborări autentice cu consumatorii, cărora le oferim produsul pe care și-l doresc în categoria salam. Muscel completează această poveste cu o rețetă echilibrată și curată, care răspunde nevoii de simplitate și savoare.“, declară Ana Maria Costea, Director Executiv de Marketing, Caroli Foods Group.

Formate diverse, potrivite pentru preferințele de consum

Ambele produse sunt disponibile într-o gamă diversificată de formate: feliat, baton și vrac (vitrină asistată), în așa fel încât consumatorii să interacționeze cu noile produse în funcție de preferința lor de achiziție, dar și de ocaziile de consum. În plus, ambalajul cu design special, diferit de celelalte ambalaje din portofoliul Caroli, face ca ambele produse să fie observate cu ușurință indiferent de locul în care se află în magazin (raft, vitrină asistată etc.).

Din luna septembrie, gama de salam Cozia și Muscel este promovată la nivel național printr-o strategie de comunicare 360° (TV, digital, in-store, OOH, sampling, eComm), care pune în centrul atenției salamului Cozia, cu mesajul „Noul salam Cozia. Bunătățile îl adoră pe orice platouaș.”.

„Lansarea gamei de salam de clasa superioară Caroli, cu Salamul Cozia vârf de gamă, reprezinta un pas important în dezvoltarea brandului nostru. Prin campania de comunicare integrată punem în valoare esența acestui salam: deși are toate atributele unui produs destinat ocaziilor speciale, el rămâne un răsfăț accesibil zi de zi, datorită conținutului de 98% carne și gustului său intens și distinct. Sloganul «Noul Salam Cozia. Bunătățile îl adoră pe orice platouaș.» exprimă perfect această viziune, declară Ioana Cilibia, Senior Brand Manager Caroli.

Cele mai citite știri

Exit mobile version