Analize

Creşterea economiei UE se bazează pe economiile periferice, ritmul dezinflaţiei încetineşte

Posted on

Foto: iStock

Creşterea economiilor periferice din Europa ia avânt datorită banilor alocaţi prin mecanismul de redresare şi rezilienţă şi instrumentul de asistenţă pentru preaderare, dezinflaţia încetineşte la nivel global iar distanţa începe să joace din nou un rol important în comerţul bilateral dintre ţări, potrivit unei analize PwC.

„În timp ce alte ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est au creşteri însemnate, economia României este marcată de o creştere mai lentă decât se anticipa, după ani în care a avut cel mai bun ritm din regiune. Totodată, ţara noastră se află în procedură de deficit bugetar excesiv, fiind foarte probabilă şi o depăşire a ţintei stabilite pentru acest an, iar inflaţia rămâne ridicată. Încetinirea economiei este atribuită atât contextului intern, cu multiple runde de alegeri, care conduc la cheltuieli guvernamentale mai mari, dar şi contextului extern. Pentru o creştere economică sustenabilă, este nevoie de un cadru mai atractiv pentru investiţii şi continuarea implementării reformelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) până în 2026”, a declarat Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner PwC România.

În mai, Comisia Europeană a îmbunătăţit previziunile privind creşterea economică a UE în 2024 la 1%, uşor peste proiecţia PwC de 0,8%. Blocul a înregistrat o creştere de 0,3% în al doilea trimestru, similară cu cea înregistrată în primul trimestru.

Anul acesta, cea mai mare parte a creşterii economice de pe continent va proveni de la economiile periferice. De exemplu, Albania, Polonia şi Cipru ar urma să înregistreze o creştere de 3,5%, 3,4% şi 3%, comparativ cu o creştere mai mică de 1,5% prevăzută pentru Franţa şi Germania. Într-o anumită măsură, acest lucru reprezintă un succes politic. UE a utilizat Fondul de redresare şi rezilienţă şi Instrumentul de asistenţă pentru preaderare pentru a stimula creşterea economică în schimbul reformelor structurale, principalii beneficiari fiind ţările de la periferie. De exemplu, până în 2026, Grecia şi Croaţia vor beneficia de investiţii prin Fondul de redresare cu sume echivalente cu 16% şi, respectiv, 13% din PIB.

În paralel, inflaţia globală în economiile membre ale OCDE a scăzut de la un vârf de 10,7% în octombrie 2022 la aproximativ 5,6% în iunie 2024. Cu toate acestea, inflaţia la nivelul serviciilor rămâne ridicată. Banca Centrală Europeană (BCE) a avertizat că ultima etapă a dezinflaţiei va fi probabil cel mai greu de realizat, după ce avantajele rapide (efectele de bază, scăderea preţurilor la energie, îmbunătăţirea lanţurilor de aprovizionare) au trecut. Pentru majoritatea economiilor, cum ar fi Regatul Unit şi zona euro, ciclul de reducere a dobânzilor a început deja, a explicat compania.

Pentru marile economii europene şi SUA, distanţa ponderată în funcţie de schimburile comerciale faţă de principalii lor parteneri comerciali este în scădere. Astfel, distanţa medie dintre Franţa şi Italia şi principalii parteneri de export a înregistrat scăderi de minus 5%, respectiv minus 4% în 2023, faţă de anul precedent. Între SUA şi principalii săi parteneri de import, distanţa a fost mai mică cu aproximativ 3%, cea mai mare scădere anuală din ultimii 20 de ani. Situaţia este similară şi pentru Regatul Unit, a explicat PwC.

Motivul principal este că cele mai mari economii ale lumii şi-au redus semnificativ expunerea faţă de Rusia de la invazia Ucrainei. De asemenea, SUA şi Regatul Unit şi-au redus în 2023 schimburile comerciale cu China, cu minus 19%, respectiv minus 3% în termeni reali, faţă de 2019.

Importurile din ţări mai apropiate sunt în creştere. De exemplu, în 2023, Italia, Franţa şi Germania au crescut proporţia importurilor din interiorul UE cu 11%, 8% şi 7%.

„Stimulentele guvernamentale accelerează, de asemenea, agenda reshoring, nearshoring sau friendshoring, în special în sectoarele economiei considerate strategice sau sensibile. Aceasta se referă fie la întoarcerea operaţiunilor în ţara de origine, fie la alinierea treptată a lanţurilor de aprovizionare la ţări care sunt mai apropiate din punct de vedere geografic sau din punct de vedere al sistemelor lor economice, politice şi instituţionale”, se mai precizează în analiza citată.

PwC este o reţea de firme prezentă în 151 de ţări cu mai mult de 360.000 de profesionişti ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanţei fiscale şi consultanţeipentru afaceri.

Cele mai citite știri

Exit mobile version