Energie

Creţu (ELCEN): Investiţiile pe care le preconizăm presupun şi integrarea tehnologiilor regenerabile. Geotermalul e tema care ne interesează cel mai mult

Posted on

Foto: iStock

Electrocentrale Bucureşti se pregăteşte pentru partea de investiţii, pentru că funcţionează cu instalaţii foarte vechi, şi are în vedere inclusiv integrarea tehnologiilor regenerabile, în special pe partea de geotermal, a declarat, vineri, Claudiu Creţu, directorul general al ELCEN.

„În acest moment, noi ne pregătim pentru partea de investiţii, pentru că funcţionăm totuşi cu instalaţii, cu CET-uri, cu ţevi de 50 de ani, de 70 de ani vechime. Este foarte important ca în următorii ani să modernizăm acest sistem, astfel încât şi pentru următoarele decade, pentru următorii 20 – 30 de ani, să avem un sistem centralizat, eficient, în oraşul Bucureşti. Investiţiile pe care noi le preconizăm presupun şi integrarea tehnologiilor regenerabile. Ne uităm foarte atent pe partea de stocare de energie, atât termică, cât şi electrică. Ne uităm foarte atent la geotermal, pompe de căldură, inclusiv fotovoltaic, dar aici într-o măsură mult mai mică. Geotermalul este tema care ne interesează cel mai mult, pentru că ştim că există rezerve, mai ales în partea de nord a oraşului Bucureşti şi interesul nostru este să avem un sistem cât mai verde, cât mai decarbonizat”, a spus Creţu la conferinţa „Provocările iernii 2023 – 2024 pentru sistemul energetic naţional”, organizată de Focus Energetic.

El a subliniat însă că, până se va ajunge la integrarea acestor tehnologii regenerabile, compania este interesată să aibă CET-uri noi, hidrogen verde, astfel încât şi emisiile de carbon să fie mult mai mici.

„Flexibilitatea sistemului trebuie să fie una mult mai bună, pentru că flexibilitatea asta înseamnă şi echilibrarea Sistemului Energetic Naţional şi, cu avântul regenerabililor din ultimii ani, este nevoie în sistem de capacităţi la buton care să poată echilibra cât mai bine Sistemul Energetic Naţional. Deci, din acest punct de vedere, suntem pe un trend pozitiv de investiţii. Ne uităm cu atenţie la Fondul de modernizare. Sperăm ca acest trend investiţional să fie unul coerent. După 10-15 ani în care în acest sistem nu au fost investiţii, în acest moment avem investiţii în curs şi investiţii pe care le pregătim pentru iarna care urmează, pentru anul viitor”, a punctat directorul general al ELCEN.

Cele mai citite știri

Exit mobile version