Business
Cristian Erbașu, CEO Construcții Erbașu: În contextul unor proiecte de mare anvergură, birocrația poate aduce dificultăți majore din punct de vedere financiar
Ritmul în care se construiește în România este impresionant. Totuși, ceea ce nu se vede este efortul pe care îl fac constructorii pentru a respecta termenele în timp ce execută lucrări de mare complexitate. În cadrul conferinței „România, în sfârșit la drum: infrastructura rutieră, investiții record, provocări uriașe”, organizată de Income Magazine și Antena 3 CNN, Cristian Erbașu, CEO Construcții Erbașu, a trecut în revistă câteva dintre provocările sectorului și a oferit o perspectivă optimistă asupra viitorului infrastructurii românești.
Construcții Erbașu este unul dintre liderii pieței de profil din România. Cu un portofoliu vast, compania a demonstrat că are capacitatea să abordeze o gamă variată de lucrări, indiferent de mărime și complexitate. Datorită acestei bogate expertize, Cristian Erbașu are o imagine clară asupra evoluției sectorului construcțiilor. „În primul rând, vreau să menționez faptul că atmosfera generală pe care o avem în țară în ultimii ani – și nu vorbim de un an-doi, ci de vreo cinci-șase ani – se îmbunătățește din punctul de vedere al investițiilor. Au fost de-a lungul timpului foarte multe îngrijorări vizavi de capabilitatea constructorilor din România de a face față investițiilor care vor veni în țara noastră. Într-adevăr, timp de 30 de ani, constructorii au avut de înfruntat perioade destul de delicate. În primul rând, cel mai delicat lucru a fost inconsecvența și impredictibilitatea din domeniul construcțiilor: când aveam investiții, când nu aveam și treceam de la o perioadă foarte bună la o perioadă foarte rea într-un timp relativ scurt. Asta i-a făcut pe constructori, pe foarte mulți dintre ei, să găsească soluții alternative”, a declarat Cristian Erbașu.
Dacă acum lucrurile se îndreaptă într-o direcție bună în ceea ce privește predictibilitatea proiectelor, rămân însă alte probleme la care constructorii trebuie să găsească soluții. O primă provocare vine din zona resurselor umane. Numărul proiectelor mari a crescut și va crește în continuare, mai ales în infrastructură, iar asta înseamnă că e nevoie de mai mulți angajați, a explicat Cristian Erbașu.
Apoi, dezvoltarea aceasta vine și cu o presiune puternică pe partea de finanțare. „A doua mare problemă a noastră o reprezintă finanțarea constructorilor, pentru că, într-adevăr, este pentru prima dată când avem de a face cu un număr atât de mare de proiecte ample în România. Practic, capitalul privat românesc autohton nu a fost pregătit pentru o astfel de perioadă, pentru că, să trecem într-un interval mai mic de zece ani de la proiecte de câteva milioane de euro la proiecte de sute de milioane de euro, este un șoc pe care piața bancară nu este dispusă întotdeauna să îl acopere într-un domeniu considerat totuși riscant, de multe ori
nebancabil. Eu nu vorbesc doar de linii de credit, ci vorbesc de scrisori de garanții. Știm bine că în domeniul construcțiilor necesarul acestei finanțări non-cash este extrem de mare și pe perioade lungi, mai ales în infrastructură, unde perioada de
garanție solicitată este undeva între 7-10-12 ani”, a declarat CEO-ul Construcții Erbașu.
Birocrația greoaie din România este o piedică în fața dezvoltării mediului de business și a evoluției societății, iar firmele de construcții simt asta cel mai mult.
„A treia mare problemă pe care o întâmpină firmele de construcții, de proiectare sau de execuție este birocrația. În contextul unor proiecte de mare anvergură, care trebuie să se finalizeze repede, să aibă un ritm de execuție extrem de mare, birocrația poate reprezenta nu numai o frânare, dar poate aduce dificultăți majore din punct de vedere financiar companiilor care execută aceste proiecte”, a mai explicat antreprenorul.
Cristian Erbașu a concluzionat că, deși aceste provocări sunt considerabile, „e bine că am ajuns în situația asta, că avem proiecte și mari, și multe. Ar fi fost bine să fie mai devreme, dar e bine că le avem și vor fi și pe o perioadă de cel puțin zece ani de acum înainte”.