Actualitate
Criza financiară lovește sănătatea: pacienții din România riscă să rămână fără tratamente
România traversează o criză financiară profundă, care, în lipsa unor măsuri urgente, poate avea implicații majore asupra sănătății publice. Cheltuielile cu sănătatea pe cap de locuitor sunt cele mai mici din Uniunea Europeană, însă peste 700.000 de pacienți riscă să rămână fără tratamente.
Pentru a răspunde acestor provocări, Conferința Națională România Inteligentă „Alertă în sănătate – criza bugetară amenință viețile pacienților”, organizată de Antena 3 CNN, și-a propus ca obiectiv principal identificarea soluțiilor pentru ca pacienții să aibă acces neîntrerupt la tratamente și servicii medicale.
„Mă bucur că am avut două discursuri sau chiar trei, dar două din partea Executivului României, care ne-au prezentat un alt viitor. Pentru că sunt persoane care cred că, cel puțin pe perioada de când și-au preluat mandatul, ne-au arătat o deschidere mult mai mare la dialog și la înțelegere și aș vrea cu ocazia asta chiar să mulțumesc. Am avut intense discuții din partea industriei cu Ministerul Sănătății și Casa Națională și știm că trecem printr-o perioadă financiară dificilă, dar sperăm că ați văzut și în noi un partener de dialog și de înțelegere, mai ales în ceea ce privește preluarea anumitor poveri financiare.
Aș vrea doar să completez ceva la aceste contracte cost-volum, un singur aspect, și nu neapărat referitor doar la aspectul de cost-volum, ci în general la medicamentele din România, medicamentele compensate cu prescripție medicală, și este mai degrabă un amănunt pentru cei care nu sunt aici și nu sunt cunoscători ai industriei farmaceutice. Medicamentele compensate din România au prețul reglementat, clar, nu se poate veni cu un preț pe care ni-l dorim noi, producătorii, și este prețul, în momentul acesta, conform legislației, cel mai mic dintr-un coș de referință, cel mai mic preț din Europa, la care se adaugă, așa cum spunea domnul președinte, un risc financiar pe care noi îl plătim, care se poate ridica uneori chiar până la 40%”, a explicat Ioana Stoenescu, Head of External Affairs and Market Access and Reputation la Roche.