Bănci
CSALB: Beneficiile obţinute în 2023 de clienţii băncilor în urma negocierilor au fost, în medie, de aproape 5.000 de euro
Beneficiile obţinute anul trecut în urma negocierilor de consumatorul care s-a adresat Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) au fost, în medie, de 4.980 de euro, în creştere cu 16% faţă de 2021 şi cu 97% raportat la 2019.
„Ultimii doi ani au adus modificări importante în profilul consumatorului care se adresează Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Analiza celor 5.560 de cereri de negociere cu băncile/IFN-urile trimise către CSALB în anii 2022 şi 2023 arată că profilul consumatorului de servicii financiar-bancare este al unui bărbat din Bucureşti, cu vârsta cuprinsă între 41-50 de ani, care are un credit de consum în lei şi care solicită băncii renegocierea contractului de credit sau soluţionarea amiabilă a litigiului din instanţă. Beneficiile obţinute în 2023 în urma negocierilor (4.980 euro) sunt, în medie, cu 16% mai mari decât în 2021 şi cu 97% mai mari decât în 2019”, se spune într-un comunicat al CSALB.
Potrivit sursei citate, majoritatea consumatorilor români care au solicitat o negociere cu banca/IFN-ul prin intermediul CSALB în 2022-2023 sunt bărbaţi. În ultimii doi ani ponderea acestora a fost în uşoară creştere faţă de perioada 2020-2021 (de la 55,7% bărbaţi, la 58% bărbaţi).
Cei mai mulţi consumatori care apelează la conciliere au între 41 şi 50 de ani. Faţă de anii precedenţi a scăzut ponderea consumatorilor din categoria 31-40 de ani şi a crescut cea a consumatorilor care depăşesc 51 de ani.
Cele mai multe cereri trimise de consumatori în ultimii doi ani au venit din Bucureşti (18,7%), Argeş (8,5%) şi Ilfov (5,6%). Capitala înregistrează o scădere constantă în ultimii şase ani în privinţa ponderii din totalul cererilor (de la aproximativ 28% în 2018 – 2019, la sub 19% în ultimii doi ani). Primele 10 judeţe însumează peste 60% din cereri, iar jumătate dintre ele înregistrează creşteri în numărul de cereri de negociere trimise de consumatori către CSALB. Buzău, Dâmboviţa şi Constanţa sunt pentru prima dată în top 10. Cea mai importantă creştere o înregistrează judeţul Argeş, iar cele mai puţine cereri (12) au venit din Harghita.
CSALB menţionează că a primit peste 5.550 de cereri în 2022 şi 2023. Cele mai multe solicitări au vizat: renegocierea contractelor (prin conversie credit, găsirea unei soluţii în urma negocierii, suspendarea plăţilor: 13,2%) şi soluţionarea amiabilă a litigiilor din instanţă – 13,1%; restituiri de sume (comisioane, dobânzi) au fost cerute de 11,6% dintre consumatori, iar rezolvări pentru problemele generate de creşterea IRCC/ROBOR sau trecerea la dobândă fixă au apărut în 10,6% din cereri; reeşalonarea, rescadenţarea, refinanţarea unui credit au fost solicitate în 7,4% din cereri, iar diminuarea soldului sau a ratei, precum şi ştergerea unei părţi din datorie au făcut obiectul a 6,7% din cereri.
Majoritatea creditelor la care fac referire cererile de conciliere sunt în lei (88,6%).
„Se observă o reducere importantă şi constantă în ultimii şase ani a cererilor care se referă la credite în euro, CHF şi alte valute (de la 25-30%, până la sub 10%). Motivele pot fi: refinanţările realizate în moneda în care consumatorii români îşi încasează veniturile, conversia în lei a creditelor care au creat în trecut dificultăţi la plată, precum şi activitatea de conciliere care a rezolvat o parte din problemele generate de creditele în monede străine”, se spune în comunicat.
În prezent, activitatea CSALB se realizează în proporţie de 96,4% online. Cei mai mulţi consumatori completează cererea de intrare în negociere cu banca/IFN-ul direct pe site-ul www.csalb.ro, folosind aplicaţia. Timpul mediu de completare a unei cereri pe site este de sub 7 minute.
„În ultimii ani, consumatorii români de produse şi servicii financiare au întâmpinat perioade dificile. Am trecut prin doi ani de criză sanitară, apoi ne-am confruntat cu o inflaţie ridicată şi cu creşterea costurilor la creditele, atât la cele nou contractate, cât şi la cele aflate în derulare. Solicitările românilor adresate băncilor şi IFN-urilor, prin intermediul CSALB, arată nevoia de ajustare a unor contracte de credit la problemele întâmpinate de aceştia în prezent. Apoi, faptul că tot mai mulţi consumatori doresc soluţionarea prin negociere a proceselor arată că soluţionarea alternativă nu mai este doar o excepţie, ci a devenit o practică pentru unele bănci şi este recomandată de judecători din tot mai multe oraşe din ţară. Printre beneficii se numără şi degrevarea instanţelor de procese lungi şi costisitoare pentru ambele părţile implicate. Începând cu 2021 şi până la finele lui 2023 CSALB a soluţionat amiabil peste 500 de dosare care se aflau pe rolul instanţelor în diferite stadii procesuale. Din fericire, disponibilitatea mai mare a băncilor spre rezolvarea problemelor cu care se confruntă consumatorii s-a văzut şi în rezultatele negocierilor. Astfel, valoarea medie a beneficiilor obţinute din conciliere aproape s-a dublat faţă de 2019, an premergător pandemiei”, spune Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naţionale a României în cadrul Colegiului CSALB.
CSALB este o entitate înfiinţată ca urmare a unei directive europene şi intermediază gratuit şi în mai puţin de trei luni negocierea dintre consumatori şi bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice judeţ al ţării pot trimite cereri către Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 17 conciliatori, dintre cei mai buni specialişti în drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înţelegerea părţilor are puterea unei hotărâri în instanţă.