Actualitate

Cseke Attila: Ministerul Dezvoltării a îndeplinit jaloanele asumate prin PNRR; nu vom pierde niciun euro

Posted on

Toate țintele și jaloanele PNRR aflate în responsabilitatea Ministerului Dezvoltării au fost îndeplinite, atât în ceea ce privește reformele, cât și investițiile, conform primelor evaluări, a anunțat marți ministrul interimar Cseke Attila.

Potrivit unui comunicat al MDLPA transmis AGERPRES, ministerul a început verificarea documentelor încărcate de beneficiari în platformă până la termenul de 30 august, pentru confirmarea conformității acestora cu cerințele prevăzute în ghidurile de finanțare.

‘Dacă toate documentațiile sunt în regulă, nu vom pierde niciun euro la Ministerul Dezvoltării’, a subliniat Cseke Attila.

În cadrul PNRR, Ministerul Dezvoltării a gestionat în total 5.871 de contracte și a avut în responsabilitate 19 jaloane și ținte aferente reformelor și 30 de jaloane și ținte aferente unui număr de 12 investiții și subinvestiții.

Ministerul Dezvoltării a avut rolul de coordonator al investițiilor în eficientizarea energetică și consolidarea seismică a blocurilor de locuințe, a spitalelor, școlilor și a altor clădiri publice, a construit creșe noi și moderne și a investit în trasee cicloturistice și în infrastructura modernă și prietenoasă cu mediul din localități, se precizează în comunicat.

Printre reformele majore realizate se numără Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor, Registrul Național al Clădirilor, precum și noul cadru legislativ privind zonele metropolitane, consorțiile administrative, digitalizarea și eficientizarea procedurilor de avizare și autorizare.

Unul dintre cele mai importante rezultate este înregistrat în cadrul Componentei 5 – Valul Renovării. Pentru renovarea integrată, aprofundată și moderată a clădirilor rezidențiale, PNRR avea stabilită o țintă de 3.261.404 mp, iar, conform documentelor încărcate de beneficiari până la 30 august, ora 24:00, suprafața totală declarată ca fiind renovată este de 4.655.200 mp, ceea ce reprezintă, în această etapă, o depășire a țintei cu aproximativ 43%, afirmă reprezentanții ministerului.

‘Primele date ne arată că Ministerul Dezvoltării și-a îndeplinit toate țintele și jaloanele asumate prin PNRR, iar la investiții nu ne-am limitat la atingerea obiectivelor, ci am reușit să le depășim. Pe investițiile în eficientizarea energetică și consolidarea seismică a clădirilor, unde ținta a fost de 3,26 milioane de metri pătrați, beneficiarii au declarat lucrări finalizate pentru peste 4,65 milioane de metri pătrați consolidați și eficientizați energetic. Este rezultatul unui efort comun al autorităților locale, beneficiarilor și echipelor ministerului. Urmează verificarea documentelor pentru confirmarea conformității și închiderea acestui proces în condițiile cerute de PNRR’, a precizat ministrul interimar al Dezvoltării.

Direcția Generală de Implementare a Planului Național de Redresare și Reziliență din minister continuă verificarea documentațiilor, va solicita clarificări acolo unde este necesar și va realiza centralizarea finală a investițiilor și lucrărilor finalizate, se mai arată în comunicat. 

Cele mai citite știri

Exit mobile version