Actualitate
Cum să previi inundațiile în curtea ta: strategii și produse eficiente
Inundațiile sunt evenimente naturale devastatoare, care au consecințe grave atât pentru proprietăți, cât și pentru sănătatea și siguranța oamenilor. Pagubele materiale pot include deteriorarea structurilor, stricarea bunurilor de valoare și distrugerea peisajului.
Mai mult decât atât, există și riscuri semnificative pentru sănătate și siguranță, cum ar fi riscul de traumă fizică, riscul de producere a unor epidemii cu impact asupra comunităților locale sau riscul ridicat de stres emoțional. De aceea, prevenirea inundațiilor reprezintă o chestiune de interes pentru fiecare proprietar de casă.
Cum se evaluează riscul de inundație în curți și grădini?
Pentru a se putea evalua corect acest tip de risc, trebuie analizați factori precum:
Factorii geografici:
- locația: zonele joase, situate în apropierea râurilor, pârâurilor sau zonelor de scurgere a apelor pluviale, sunt mai predispuse la inundații;
- topografia locului: pantele abrupte din curte sau grădină pot accelera scurgerea apei, crescând riscul de inundație;
- tipul de sol: solurile argiloase rețin apa mai mult decât solurile nisipoase, crescând nivelul acestui risc.
Factorii meteorologici:
- precipitațiile: cantitatea mare de ploaie, căzută într-o perioadă scurtă de timp, poate cauza inundarea curților;
- zăpada: topirea rapidă a zăpezii poate provoca inundații, mai ales dacă se produce concomitent cu ploile abundente;
- inundațiile fluviale: râurile și pârâurile pot inunda zonele adiacente, dacă nivelul apei depășește malurile.
Factorul uman:
- infrastructura: lipsa sistemelor de drenaj adecvate sau funcționarea precară a unora deteriorate pot crește riscul de inundații;
- defrișările: lipsa copacilor afectează în mod semnificativ capacitatea solului de a absorbi cantitatea de apă meterorică;
- dezvoltarea urbană: construcțiile ridicate pe zonele joase sau în zonele de scurgere a apelor pluviale poate crește riscul de inundații.
Soluții de drenaj pentru prevenirea inundațiilor în curți și grădini
Construirea unei infrastructuri cu ajutorul acestor soluții de drenaj permite implementarea unui management eficient al apelor pluviale în curte sau grădină:
Rigolele pietonale pentru aleile din curte
Sistemul format din rigole de exterior permite captarea eficientă a apelor pluviale și direcționarea lor către conducte de tranzit a apei sau către bazine colectoare. Rigolele cu grătar din PP sau fontă se instalează ușor, datorită caracterului modular al designului. Pentru o astfel de amenajare, recomandăm rigolele de exterior din clasa de sarcină A15.
Sistemele de drenaj subteran
Sistemele de țevi și conducte pentru apele pluviale pot fi instalate sub peluză sau grădină, contribuind la colectarea și transportul acestora cât mai departe de casă.
Foliile de mulcire
Utilizate atât în agricultură, cât și în amenajări ale unor spații exterioare, expuse unui risc ridicat de inundare, foliile de mulcire permit reducerea nivelului de umiditate. De asemenea, minimizează riscul de scurgere necontrolată a apelor. Utilizarea excesului captat este de bun augur, având în vedere provocările cu care se confruntă anumite gospodării, legate de lipsa necesarului de apă.
Anumite tipuri de vegetație
Anumite plante, cum ar fi salcia și plopul, pot ajuta la absorbția apei din sol. Mai mult decât atât, contribuie și la estetica unei grădini sau curți, în cazul în care dorești demararea unui proiect de amenajare a acestor spatii.
Pavelele ecologice permeabile
Datorită structurii cu perforații, pavajul permeabil permite apei să se infiltreze în sol, reducând scurgerea apei. Spre deosebire de cel realizat cu pavele din beton, această soluție facilitează și creșterea suprafeței verzi din curte sau grădină. Mai multe spații verzi asigură un aer mai curat pentru rezidenții acelei locuințe.
Cum se pot reutiliza apele pluviale captate în curți și grădini?
Există o varietate de modalități prin care apele pluviale captate în curți și grădini pot fi reutilizate, contribuind la economii semnificative, precum și la reducerea impactului asupra mediului.
Udarea vegetației din aceste spații
Apa pluvială este ideală pentru udarea grădinii și a gazonului, deoarece nu conține clor sau alte substanțe chimice care pot fi dăunătoare plantelor. Poți utiliza un sistem de udare prin picurare sau un furtun de grădină, pentru a distribui uniform apa către plante. Asigură-te că apa este stocată într-un bazin acoperit, pentru a preveni înmulțirea țânțarilor.
Spălarea autoturismului
Apa pluvială poate fi utilizată pentru a spăla mașina, economisind apă potabilă. Instalează un sistem de colectare a apei pluviale de pe acoperiș pentru a direcționa apa către un rezervor. Folosește un furtun pentru a spăla mașina cu apa pluvială, reducând astfel costurile de întreținere.
Spălarea pardoselilor și a ferestrelor
Această resursă poate fi utilizată pentru și pentru spăla pardoselile exterioare din travertin și ferestrele, reducând consumul de apă potabilă. Asigură-te că apa pluvială este filtrată înainte de a o utiliza pentru curățenie. Poți adăuga în apă soluții speciale pentru a spori puterea de curățare.
Completarea cu apă a vaselor de toaletă
Unele sisteme de colectare a apei pluviale pot fi utilizate pentru a completa toaletele, reducând semnificativ consumul de apă potabilă. Asigură-te că un astfel de sistem este instalat de un profesionist și că apa pluvială este tratată corespunzător, pentru a se preveni dezvoltarea culturilor de agenți patogeni.
Riscul de inundație într-o curte poate fi minimizat prin implementarea unor soluții practice cu rol în drenarea apelor. Apelează la profesioniști cu experiență în evaluarea unui astfel de risc și dimensionarea / montarea sistemelor de drenaj, pentru a beneficia de toate beneficiile analizate în acest articol!