Cum vindeci o societate bolnavă

Ne-am săturat de speciali, ne-am săturat ca unii să fie „mai egali” decât alții, ne ajung cei 33 de ani în care modelul preluat din vremea comunismului a fost dus pe noi culmi ale nesimțirii! Pensii uriașe fără contributivitate încasate de unii în floarea vârstei, salarii dolofane luate pentru nemuncă – toate acestea, împreună cu o justiție strâmbă și continuă disoluție a autorității instituțiilor, sunt simptome ale unui stat eșuat. În plus, nimic nu este mai relevant pentru nivelul unei civilizații decât modul în care își protejează persoanele vulnerabile: copii, bătrâni, bolnavi. „Azilele groazei” reprezintă doar un episod, acum aflat în atenția publică, al unui serial pe care l-am urmărit și după Revoluție. Am văzut cu toții orfelinatele din acei ani: erau niște lagăre de exterminare – poate nu se murea din cauza violenței, dar sigur se murea din cauza nepăsării. La fel, furtul agoniselii bătrânilor fără familii nu este o noutate, se întâmplă de decenii cu complicitatea poliției și justiției. Nu în ultimul rând, am mai văzut de-a lungul timpului copii molestați chiar în propriile familii. Nimeni nu i-a ocrotit și nimeni nu s-a ocupat de vindecarea lor. Nu în ultimul rând, în spitalele din România s-a murit și încă se mai moare din cauza mizerie și a nerespectării unor proceduri elementare. Măcar în acest domeniu, tragedia de la Colectiv trebuia să provoace o schimbare profundă. Nu a fost cazul. 

Se pare că nu am învățat nimic din lecțiile comunismului și nici din deceniile de așa-zisă economie de piață care i-au urmat. Nu trebuie să ne agățăm de iluzoriul nivel de trai! Economia a avansat, dar noi am rămas undeva jos: nu avem un nivel decent de empatie, nu avem o conștiință a datoriei și, prin urmare, nu avem o societate matură. Sigur, cu toții ne-am săturat să trăim într-un asemenea stat și să vedem, zi de zi, toate aceste lucruri înspăimântătoare, dar singura întrebare care are sens este ce facem pentru schimbare. E ușor să zicem că vinovații trebuie trimiși la închisoare, că funcționarii trebuie să fie dați afară și că instituțiile ar fi bine să-și facă treaba. Să nu mai considerăm anormalul normal e un mic pas, dar contează prea puțin. Ce, în schimb, putem face fiecare dintre noi este să avem mare grijă pe cine votăm. Apoi, trebuie să fim mai buni și să ajutăm de câte ori putem. Iar, atunci când vedem o nedreptate, să luăm atitudine, nu să întoarcem capul. Toate acestea țin de educație, atât de cea de acasă, cât și de cea de la școală. Și, tocmai în acest domeniu, avem cea mai mare nevoie de reformă.