Arhitectura Uniunii Europene pentru siguranţa furnizării este încă incompletă, iar solidaritatea între ţările din UE lasă mult de dorit, potrivit unui comunicat de presă publicat luni de Curtea de Conturi Europeană.
„Vrem ca UE să fie pe deplin pregătită în cazul unei noi crize a gazelor? Dacă da, rămân provocări semnificative de abordat, avertizează un raport publicat astăzi de Curtea de Conturi Europeană. UE a adoptat mai multe măsuri de urgenţă pentru a contracara utilizarea gazului ca armă de către Rusia, însă beneficiile acţiunilor sale nu sunt întotdeauna clare. Auditorii atrag atenţia şi asupra mai multor noi provocări pe care UE trebuie să le depăşească pentru a garanta siguranţa furnizării de gaze pe termen lung. Printre ele se numără dependenţa sporită de gazul natural lichefiat (GNL) importat şi necesitatea decarbonizării unei părţi din consumul său de gaze”, se spune în comunicat.
Conform sursei citate, o criză de aprovizionare, urmată de o spirală a scumpirilor – acestea au fost consecinţele renunţării rapide la importurile de gaze din Rusia, care, în 2021, reprezentau 45 % din totalul importurilor de gaze ale UE. În august 2022, preţurile angro ale gazelor au atins un nivel-record de 339 de euro per megawatt-oră (faţă de 51 de euro în august 2021).
Ţările din UE au început să subvenţioneze preţurile la gaze şi la energie electrică (numai în 2022, subvenţiile ridicându-se la aproximativ 390 de miliarde de euro) pentru a reduce impactul asupra gospodăriilor şi a întreprinderilor. Până la sfârşitul anului 2023, UE reuşise să îşi diversifice sursele de aprovizionare, renunţând treptat la gazul rusesc. Preţurile s-au stabilizat, atingând, la începutul anului 2024, nivelurile de dinainte de criză.
„Criza declanşată de invadarea pe scară largă a Ucrainei de către Rusia în 2022 a pus la încercare rezilienţa UE în faţa unei schimbări bruşte în sectorul aprovizionării cu gaze. În ciuda unei creşteri abrupte a preţurilor, care s-a resimţit usturător în facturile gospodăriilor şi ale întreprinderilor, am avut norocul să nu ne confruntăm cu o penurie majoră de gaze. Fiind dependentă de importurile de gaze, UE nu îşi va putea permite niciodată să lase garda jos în ceea ce priveşte securitatea aprovizionării sale. Iar consumatorii nu au nicio garanţie că preţurile vor rămâne accesibile în cazul unui viitor deficit de aprovizionare major.”, a declarat Joao Leao, membrul Curţii responsabil de acest audit.
În timpul crizei, UE şi-a atins obiectivul de reducere cu 15 % a cererii de gaze.
„S-a datorat acest lucru exclusiv măsurilor adoptate sau şi anumitor factori externi (preţurile ridicate ale gazelor şi o iarnă caldă, de exemplu)? Auditorii nu au putut stabili cu exactitate. Obligaţia de constituire de stocuri de gaze la nivelul UE a fost şi ea respectată, obiectivul de 90 % fiind chiar depăşit. Doar că aceste niveluri de umplere a instalaţiilor de înmagazinare sunt, practic, cele normale observate înainte de criză. Cât despre plafonarea de către UE a preţului gazelor, nu se poate evalua în ce măsură şi-a dovedit eficienţa, preţurile rămânând mult mai scăzute de la introducerea sa”, se menţionează în document.
O altă măsură a constat în lansarea platformei AggregateEU, pentru a oferi un canal alternativ de comercializare a gazelor, inclusiv prin achiziţionări în comun. Nici în acest caz auditorii UE nu au fost în măsură să stabilească dacă noua platformă adusese valoare adăugată în raport cu cele deja existente, dat fiind că diferenţele de preţ dintre diversele pieţe ale gazelor din UE cauzate de criză se reduseseră deja substanţial la momentul lansării AggregateEU.
Privind în perspectivă, auditorii concluzionează că UE trebuie să îşi consolideze cadrul pentru accesibilitatea gazelor. Ei avertizează totodată că numeroase state membre sunt încă reticente în a semna acorduri bilaterale de solidaritate. Unele ţări din UE ar intenţiona chiar să întrerupă furnizarea de gaze unui stat vecin ca răspuns la o situaţie de urgenţă.
Un ultim aspect adus în discuţie de auditori priveşte captarea, utilizarea şi stocarea dioxidului de carbon. Ei atrag atenţia asupra faptului că nu se realizează progrese suficiente în acest domeniu, ceea ce ar putea pune sub semnul întrebării şi securitatea aprovizionării pe termen lung. Având în vedere obiectivele climatice ale UE (în special atingerea, până în 2050, a unui nivel net al emisiilor egal cu zero), nevoia de a reduce emisiile de carbon generate de consumul de gaze va fi o caracteristică tot mai importantă a peisajului UE în materie de siguranţă a furnizării. Deocamdată, cele patru proiecte comerciale funcţionale în domeniul captării, utilizării şi stocării dioxidului de carbon pot capta în total până la 1,5 milioane de tone de CO2 pe an – o picătură într-un ocean în comparaţie cu cele 450 de milioane de tone de CO2 care trebuie captate prin tehnologii de acest tip în fiecare an, până în 2050, pentru a îndeplini obiectivele climatice ale UE.
În 2022, înainte de invazia militară pe scară largă a Rusiei în Ucraina, gazul reprezenta aproximativ un sfert din consumul brut de energie al europenilor. Cei mai mari consumatori erau Italia şi Ţările de Jos (fiecare câte 41 %), Malta (40 %) şi Ungaria (34 %). În acelaşi an, peste 20 % din energia electrică din UE şi aproape 40 % din cea termică au fost produse pe bază de gaze. În condiţiile în care UE importă peste trei sferturi din gazele de care are nevoie, o aprovizionare sigură este esenţială pentru a menţine în mişcare roţile economiei şi a asigura prosperitatea UE.
