Industria aeronautică românească reprezintă un pilon esenţial al economiei româneşti, înglobând un capital uman înalt calificat, care a generat de-a lungul timpului idei inovatoare şi tehnologii de vârf în acest domeniu, consideră preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban.
Potrivit unui comerţ remis joi AGERPRES, evenimentul aniversar „50 de ani de la primul zbor al IAR-93 Vultur” va fi organizat în data de 31 octombrie, de Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Organizaţia Patronală din Industria Aeronautică Română (OPIAR) şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială „Elie Carafoli” (INCAS).
Conform sursei citate, avionul IAR-93 Vultur, avion de luptă cu reacţie, proiectat, realizat la nivel de prototip, fabricat la nivel de serie şi introdus în dotarea Aviaţiei Militare Române, a reprezentat o premieră pentru industria aeronautică din România, constituindu-se practic în piatra de temelie care a stat la baza dezvoltării acestui sector economic.
„Industria aeronautică românească reprezintă un pilon esenţial al economiei româneşti, înglobând un capital uman înalt calificat, care a generat de-a lungul timpului idei inovatoare şi tehnologii de vârf în acest domeniu. CCIR a sprijinit în ultimii ani efortul de dezvoltare a acestei industrii, cu un mare potenţial economic care ar putea ajuta, pe termen lung, la reducerea deficitului comercial pe care ţara noastră îl înregistrează anual. Pentru că am amintit de o industrie de vârf, cu valoare adăugată mare, avem acest exemplu al unei aeronave realizate acum 50 de ani prin integrarea perfectă a mai multor unităţi de cercetare şi producţie din România. CCIR va rămâne acelaşi partener de încredere în dezvoltarea acestui sector economic şi, prin mijloacele de care dispunem, vom promova companiile româneşti din domeniul aeronautic pentru internaţionalizarea activităţilor pe care acestea le desfăşoară”, a declarat preşedintele CCIR.
La rândul său, preşedintele Organizaţiei Patronale din Industria Aeronautică Română (OPIAR), Mihail Toncea, a menţionat că primul zbor al prototipului avionului de luptă IAR 93 Vultur a avut loc la 31 octombrie 1974 pe aeroportul din Bacău, avându-l la manşă pe pilotul de încercare Stănica Gheorghe.
„Suntem foarte bucuroşi că avem ocazia să serbăm semicentenarul primului avion militar cu reacţie românesc, IAR-93 Vultur, alături de Organizaţia Patronală din Industria Aeronautică Română (OPIAR), Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială „Elie Carafoli” (INCAS), Statul Major al Forţelor Aeriene (SMFA), Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR), Muzeul Naţional al Aviaţiei Române şi Asociaţia Română pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii (ARPIA). Primul zbor al prototipului avionului de lupta IAR 93 Vultur a avut loc la 31 octombrie 1974 pe aeroportul din Bacău, avându-l la manşă pe pilotul de încercare Stănica Gheorghe. Prototipul românesc a fost proiectat la INCREST (INCAS astăzi), integrat la Întreprinderea de Avioane din Bacău (AEROSTAR), cu elemente structurale produse la întreprinderile de aviaţie IRMA (ROMAERO) şi ICA Braşov (IAR), ulterior producţia de serie fiind realizată la Întreprinderea de Avioane Craiova. Acest avion a însemnat cea mai mare realizare a industriei româneşti de aviaţie până la acea vreme, un număr total de 86 de exemplare fiind fabricate in perioada 1975 – 1992 si intrate in inzestrarea MApN.”, a menţionat preşedintele OPIAR.