Actualitate

Daraban (CCIR): România reprezintă poarta de intrare în UE pentru companiile din Turcia

Posted on

Intrarea companiilor din Turcia pe piața din România înseamnă acces la fonduri europene, participare la licitații publice din toate cele 27 de state-membre, la instrumente financiare și programe de finanțare dedicate companiilor europene, susține președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban.

‘Înregistrarea unei companii în România nu înseamnă doar prezență pe piața românească. Înseamnă intrarea în Uniunea Europeană pe cea mai accesibilă și mai prietenoasă poartă pe care o oferă blocul comunitar. Din momentul în care o companie turcă se înregistrează în România, devine persoană juridică română și, prin urmare, persoană juridică a Uniunii Europene – cu toate drepturile care decurg din acest statut. Vorbim despre acces la fonduri europene, participare la licitații publice din toate cele 27 de state-membre, acces la instrumente financiare și programe de finanțare dedicate companiilor europene. Acest lucru nu este o facilitate administrativă, este un avantaj strategic foarte important’, a spus Daraban, la ceremonia de deschidere a evenimentului ‘Delegația Comercială și Întâlnirile de Afaceri Turcia-România’, organizat miercuri de Adunarea Exportatorilor din Turcia (TIM).

Potrivit unui comunicat de presă al CCIR, transmis AGERPRES, evenimentul a reunit exportatori de top din Turcia și reprezentanți ai mediului de afaceri românesc în cadrul unor sesiuni de întâlniri business-to-business (B2B), acoperind sectoare precum: industria auto, chimie, construcții, produse alimentare, medicale și ambalaje.

La rândul său, ambasadorul Turciei la București, Ozgur Kivanc Altan, a punctat subiectul investițiilor turce în România, care au depășit 12 miliarde de dolari.

‘Turcia este cel mai important partener comercial al României din afara Uniunii Europene. România este, la rândul său, numărul unu pentru noi în această parte a lumii. Investițiile turce în România depășesc 12 miliarde de dolari – și subliniez că vorbim despre economie reală, nu despre instrumente financiare abstracte. Companiile noastre de construcții contribuie concret la modernizarea infrastructurii românești. Companiile noastre de energie au investit aproape 2 miliarde de euro doar în 2024 în fotovoltaic. Aceasta este cooperarea care contează’, a spus oficialul, în comunicatul citat.

Cele mai citite știri

Exit mobile version