Actualitate
Datoria globală a crescut la 315.000 miliarde de dolari în acest an
Statele lumii au acumulat datorii de 315.000 miliarde de dolari, potrivit unui raport publicat de Institutul de Finanţe Internaţionale (IIF), citat de CNBC.
Acest val al datoriilor globale reprezintă cea mai mare, cea mai rapidă şi mai largă creştere a datoriilor de la al Doilea Război Mondial, care coincide cu pandemia de Covid-19.
”Această creştere marchează a doua creştere trimestrială consecutivă şi a fost determinată în primul rând de pieţele emergente, unde datoria a crescut la un nivel maxim, fără precedent, de peste 105.000 miliarde de dolari – 55.000 de miliarde de dolari mai mult decât acum un deceniu”, a afirmat IIF în raportul său trimestrial Global Debt Monitor, publicat în mai.
Aproximativ două treimi din cele 315.000 miliarde de dolari datorate provin din economii mature, Japonia şi Statele Unite, contribuind cel mai mult la această grămadă de datorii.
Cu toate acestea, raportul datorie-PIB pentru economiile mature – care este văzut ca un bun indicator al capacităţii unei ţări de a-şi achita datoriile – a scăzut în general.
Pe de altă parte, pieţele emergente deţineau datorii de 105.000 miliarde de dolari, dar raportul lor datorie/PIB a atins un nou maxim de 257%, împingând rata generală în sus pentru prima dată în trei ani. China, India şi Mexic au fost cei mai mari contributori, se arată în raport.
IIF a identificat inflaţia persistentă, fricţiunile comerciale în creştere şi tensiunile geopolitice ca factori care ar putea prezenta un risc semnificativ pentru dinamica datoriei, ”punând presiune în creştere asupra costurilor de finanţare globale”.
În timp ce starea de sănătate a bilanţurilor gospodăriilor ar trebui să ofere o protecţie împotriva ”dobânzilor mai mari pentru perioade mai lungi de timp”, pe termen scurt, deficitele bugetare guvernamentale sunt încă mai mari decât nivelurile pre-pandemie”, a adăugat IIF.
Din stocul de datorii de 315.000 miliarde de dolari, datoria gospodăriilor, care include credite ipotecare, carduri de credit şi datoria studenţilor, printre altele, s-a ridicat la 59.100 miliarde de dolari.
Datoria întreprinderilor, pe care corporaţiile o folosesc pentru a-şi finanţa operaţiunile şi creşterea, a fost de 164.500 miliarde de dolari, doar sectorul financiar reprezentând 70.400 miliarde de dolari din această sumă. Datoria publică a constituit restul la 91.400 miliarde de dolari.