Profil de antreprenor
De la inginerie la antreprenoriat. Mecanismele fine ale unui business smart
Într-o economie în care costurile cresc, tehnologia evoluează rapid, iar companiile sunt tot mai presate să devină eficiente, antreprenoriatul din zona tehnologiei nu mai este doar despre idei geniale, ci despre capacitatea de a livra soluții concrete pentru nevoile reale ale pieței. Asta a realizat și Constantin Trăistaru, un tânăr inginer care și-a construit un business pornind cu două resurse esențiale: competență tehnică și o înțelegere clară a cererii.
Constantin Trăistaru a pus bazele companiei I-Systems România în 2021. Cu o pregătire tehnică solidă, și-a construit primele etape ale afacerii sale pornind de la o investiție de doar 10.000 de euro, direcționată către soluții de securitate și automatizare pentru segmentul IMM. „Trecerea de la idee la business a fost rapidă, în câteva luni am livrat primele proiecte și am învățat intens despre nevoile pieței. Finanțarea inițială a venit din resurse proprii și din reinvestirea primelor contracte”, spune Constantin Trăistaru.
Ca în cazul multor afaceri aflate la început de drum, primii ani au venit cu multe provocări, mai ales într-un domeniu unde tehnologia avansează rapid, iar clienții trebuie convinși nu doar de preț, ci și de valoarea pe termen lung a investiției. „Cele mai mari dificultăți au fost găsirea unui echilibru între calitate și costuri, precum și educarea pieței pentru tehnologiile smart”, explică antreprenorul. A depășit toate aceste obstacole printr-o combinație de parteneriate strategice, extindere treptată a serviciilor și o atenție constantă acordată relației cu clienții. „Experiența acumulată m-a ajutat să extind progresiv serviciile către soluții smart integrate. Misiunea companiei rămâne aceeași de la înființare: combinarea tehnologiei cu sustenabilitatea. Principiile mele ca antreprenor rămân focusul pe calitate, inovație și relația cu clientul.”
Așa a reușit să ajungă la o cifră de afaceri de peste 900.000 de lei în 2024, în timp ce pentru finalul acestui an estimările indică că va depăși pragul de 1,5 milioane de lei. „În 2025, provocarea a continuat să fie găsirea echilibrului între inovație, eficiență energetică și menținerea competitivității pe piață”, explică antreprenorul.
Pentru 2026, lucrurile nu se vor schimba substanțial: planurile vizează consolidarea soluțiilor integrate și investiții în tehnologii smart și sustenabile, cu obiectivul de a oferi clienților „experiențe cât mai eficiente și sigure, optimizând în același timp costurile operaționale și consumul de energie.”
O piață complicata
Piața soluțiilor de automatizare și securitate inteligentă din România are perspective solide de creștere, alimentate de urbanizare, de presiunea costurilor energetice și de nevoia tot mai mare de digitalizare a infrastructurii. „Cererea pentru soluții smart integrate și eficiență energetică crește rapid, în special în segmentele premium și corporate”, detaliază antreprenorul, care, fără îndoială, deține și cele mai bune date asupra dinamicii industriei de profil. Astfel, cele mai solicitate servicii sunt sistemele automate de acces – porți, bariere, turnicheți –, soluțiile de securitate și supraveghere video, dar și tehnologiile de tip smart home și monitorizarea consumului energetic. Clienții provin în principal din zona corporate, centre comerciale, spații industriale, proiecte rezidențiale premium și instituții guvernamentale.