Actualitate

Deficitul balanţei comerciale a României s-a redus cu 5% în primele două luni ale anului

bani
Foto: iStock

Deficitul balanţei comerciale înregistrat de România în primele două luni ale anului s-a redus cu 5%, situându-se la 4,385 miliarde de euro, în scădere cu 232 milioane euro raportat la cel consemnat în perioada similară din 2022, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), date luni publicităţii.

Astfel, în cele două luni, exporturile au crescut cu 9%, iar importurile au urcat cu 5,4%, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2022.

În perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2023, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (44,2% la export şi 35,7% la import) şi alte produse manufacturate (30% la export şi 28,3% la import).

Tot în primele două luni ale anului, exporturile FOB au însumat 15,035 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 19,419 miliarde de euro.

Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în cele două luni a fost de 11,109 miliarde de euro la expedieri şi de 14,225 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 73,9% din total exporturi şi 73,2% din total importuri.

Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri a fost de 3,926 miliarde de euro la exporturi şi de 5,195 miliarde de euro la importuri, reprezentând 26,1% din total exporturi şi 26,8% din total importuri.

Potrivit INS, în luna februarie 2023, exporturile FOB au însumat 7,874 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 9,923 miliarde de euro, rezultând un deficit de 2,049 miliarde de euro.

Faţă de luna februarie 2022, exporturile din luna februarie 2023 au crescut cu 11,8%, iar importurile au urcat cu 4,2%.

Cele mai recente știri

To Top