Actualitate

Deficitul de cont curent a crescut cu 26%

Posted on

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat, în perioada ianuarie – aprilie 2024, un deficit de 6,576 miliarde de euro, cu 26,68% mai mare comparativ cu cel de 5,191 miliarde de euro în perioada ianuarie – aprilie 2023, informează Banca Naţională a României.

În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 464 milioane euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 651 milioane euro, balanţa veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mare cu 791 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mare cu 521 milioane euro.

În perioada ianuarie – aprilie 2024, datoria externă totală a crescut cu 1,804 miliarde de euro, până la 171,887 miliarde de euro. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 126,798 miliarde de euro la 30 aprilie 2024 (73,8% din totalul datoriei externe), în creştere cu 4,1% faţă de 31 decembrie 2023. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 aprilie 2024 nivelul de 45,089 miliarde de euro (26,2% din totalul datoriei externe), în scădere cu 6,7% faţă de 31 decembrie 2023.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 16,9% în luna aprilie 2024, comparativ cu 16,7% în anul 2023. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 30 aprilie 2024 a fost de 6 luni, în comparaţie cu 5,6 luni la 31 decembrie 2023.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 aprilie 2024 a fost de 109,1%, comparativ cu 96,3% la 31 decembrie 2023.

Cele mai citite știri

Exit mobile version