Energie
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Nivel Înalt pentru Conectivitate Energetică în Europa Centrală și de Sud-Est (CESEC – Central and South-Eastern Europe Energy Connectivity).
În context, ministrul Energiei a evidențiat necesitatea unei coordonări mai bune între operatorii de transport și sistem, autoritățile de reglementare și guvernele statelor participante, precum și importanța unui cadru de reglementare predictibil, care să permită implementarea proiectelor strategice fără întârzieri nejustificate.
‘La reuniunea CESEC de la Zagreb am susținut necesitatea dezvoltării interconectărilor energetice și eliminării blocajelor din rețelele transfrontaliere. România dispune de o capacitate transfrontalieră de import de energie electrică de aproximativ 4.000 MW, însă este esențial să creștem capacitatea efectiv disponibilă pentru schimburile de energie. Avem nevoie de investiții și de o mai bună coordonare regională, astfel încât să putem importa energie în perioadele de deficit și să valorificăm producția internă atunci când avem excedent. Obiectivul este reducerea diferențelor de preț dintre piețele europene și consolidarea securității energetice, cu beneficii pentru consumatorii și industria din România’, a declarat Chisăliță, potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei.
La reuniunea din capitala Croației au participat miniștrii omologi din statele membre ale inițiativei CESEC, alături de Dan Jargensen, comisarul european pentru Energie și locuințe, subiectele dezbătute fiind dedicate consolidării cooperării regionale, securității aprovizionării cu energie și dezvoltării infrastructurii energetice transfrontaliere.
Un moment important al reuniunii ministeriale l-a reprezentat Ceremonia de semnare a Addendumului la Memorandumurile de înțelegere privind inițiativa CESEC, document prin care s-a formalizat extinderea cadrului de cooperare regională către Republica Cehă și Republica Polonă. Extinderea inițiativei reprezintă un pas important pentru consolidarea parteneriatului energetic în Europa Centrală și de Sud-Est, prin creșterea oportunităților de coordonare, dezvoltarea interconectărilor și integrarea mai eficientă a piețelor energetice, a subliniat Ministerul Energiei, în documentul citat.
În cadrul alocuțiunii susținute în panelul dedicat infrastructurii de gaze naturale și integrării piețelor, în contextul diversificării surselor de aprovizionare în regiunea CESEC, ministrul Energiei a reafirmat angajamentul României față de obiectivele inițiativei și a subliniat importanța consolidării cooperării regionale, în actualul context geopolitic și economic.
România consideră că prioritățile comune trebuie să vizeze asigurarea unor surse diversificate și sigure de aprovizionare, dezvoltarea infrastructurii transfrontaliere, consolidarea integrării piețelor regionale și asigurarea accesului consumatorilor și companiilor la energie la prețuri competitive și accesibile.
Totodată, România susține o tranziție energetică fundamentată pe obiective realiste, neutralitate tehnologică și utilizarea eficientă a tuturor tehnologiilor disponibile cu emisii reduse de carbon, inclusiv energia regenerabilă și energia nucleară.
În marja reuniunii CESEC, Dumitru Chisăliță a avut discuții bilaterale cu omologii din Republica Croația și Ungaria, în vederea consolidării relațiilor de cooperare în domeniul energetic.
Discuțiile cu Ante Susnjar, ministrul Economiei din Republica Croația, și cu Istvan Kapitany, ministrul Economiei și Energiei din Ungaria, s-au concentrat asupra oportunităților de dezvoltare a cooperării regionale, conectivității infrastructurii energetice și identificării unor direcții comune de acțiune pentru creșterea securității aprovizionării și integrarea piețelor de energie, se mai precizează în comunicat.