Tehnologie
Directorul Renault avertizează asupra riscului unei “furtuni chineze”, după ce Beijingul a restricționat exportul unor metale esențiale în producția mașinilor electrice
Jean-Dominique Senard a explicat, în cadrul unui interviu acordat Reuters, că decizia Chinei de a restricționa exportul galiului și germaniului, două metale esențiale în producția de semiconductori, dar și a mașinilor electrice, ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru Europa.
Acesta a continuat spunând că situația evidențiază și mai mult dependența Europei de China, care este costisitoare și nesigură în contextul internațional actual.
“Suntem capabili să fabricăm vehicule electrice, dar luptăm pentru a ne asigura siguranța proviziilor”, a declarat directorul Renault.
Jean-Dominique Senard a continuat spunând că, în cazul unei crize geopolitice reale, fabricile de baterii din Europa, al căror număr se află în plină creștere, vor avea foarte mult de suferit, întrucât sunt alimentate exclusiv cu produse venite din afara continentului.
În acest context, directorul Renault atrage atenția asupra importanței dezvoltării vehiculelor ce folosesc combustibili sintetici și hidrogenul. Acestea ar putea fi o alternativă esențială în cazul unei crize generată de lipsa materiilor prime necesare pentru producția mașinilor electrice.
Restricțiile de export impuse de China sunt parte a războiului tehnologic pe care aceasta îl poartă cu SUA. Conflictul dintre cele două state poate genera apariția și altor restricții, din cauza cărora state neimplicate direct, precum cele din Europa, ar putea avea de suferit.