Actualitate

Dragoș Gheban, Manager Partener Catalyst Solutions, la conferința RO 3.0: Companiile reîncep să recruteze juniori

Posted on

Am discutat cu peste 200 de manageri, CEO-uri și profesioniști în resurse umane pentru a vedea cum văd ei piața forței de muncă în 2024. Am început colectarea din decembrie 2023 și am finalizat-o la începutul lunii martie anul acesta. Au răspuns profesioniști din aproape toate industriile, 23 de domenii de activitate la nivel național, a declarat Dragoș Gheban, Manager Partener Catalyst Solutions.

E drept că au răspuns în mare parte companii mari și foarte mari la acest studiu. Și i-am întrebat prima și prima dată cum se așteaptă să fie anul 2023, dacă va fi mai ușor, mai greu sau la fel ca anul trecut. Și doar o parte dintre ei au spus, că se așteaptă să fie mai ușor. Asta pentru că, inclusiv din piață, s-a simțit încă din anul trecut o ușoară încetinire sau o reducere a volumelor de recrutare. Și pentru prima dată vedem că se așteaptă să fie mai greu să recruteze.

La fel, dificilă este recrutarea și în domeniul pharma, deci medical și farmaceutic. De altfel, nici o companie din acest domeniu nu a spus că se așteaptă să fie mai ușor. I-am întrebat pe manageri și… ce vor recruta în 2024 și ne bucurăm să vedem că după niște ani de zile în care s-a recutat mai puțin în zona entry level, companiile reîncep să recuteze juniori.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite știri

Exit mobile version