Actualitate
Drulă: Pensiile trebuie să fie la un nivel decent, dar trebuie redus în primul rând „jaful” de la stat
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat luni că pensiile trebuie să aibă un „nivel decent”, iar pentru acest lucru sunt necesare, în primul rând, reducerea „jafului de la stat”, a cheltuielilor „inutile” şi a pensiilor speciale.
Totodată, USR transmite că nu a girat prin vot „minciuna pe care PSD şi PNL o aruncă în prag electoral” pensionarilor din România şi susţine creşterea pensiilor printr-un sistem echitabil.
Parlamentarii USR nu au votat o „minciună, în urma căreia România va fi aruncată într-un haos bugetar” şi toţi cetăţenii o vor duce „mai rău”, se arată într-un comunicat al partidului transmis AGERPRES.
„Legea votată astăzi este o minciună cap-coadă, pentru că asta s-au obişnuit să facă: să-i mintă pe pensionari şi să-i folosească în scop electoral ca o masă de manevră. De 30 de ani tratează pensionarii cu lipsă de respect. Bineînţeles, pensiile trebuie să fie la un nivel decent, dar pentru asta, în primul rând, trebuie o reducere a jafului de la stat, a cheltuielilor inutile, o reducere a pensiilor speciale. Mai trebuie ceva, fără de care niciun stat din lumea asta nu poate să crească veniturile cetăţenilor: creştere economică”, a afirmat Drulă.
Conform USR, noua lege a pensiilor trebuia, potrivit jaloanelor din PNRR, să intre în vigoare la 31 martie, dar PSD şi PNL au amânat acest termen din cauză că „au făcut praf” bugetul ţării, iar acum „îi mint pe pensionari că au bani” pentru a le acorda majorările promise.
„Minciuna este dovedită, pe de o parte, de faptul ca raportul Băncii Mondiale, pe baza căruia Guvernul Ciolacu spune că a făcut noua lege a pensiilor, nu este nici acum finalizat, după cum au recunoscut astăzi în Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor chiar reprezentanţii Ministerului Muncii. Pe de altă parte, minciuna reiese chiar din estimările Ministerului Finanţelor care a spus, negru pe alb, că impactul bugetar este nesustenabil şi că vor fi necesare măsuri suplimentare de creştere a veniturilor. Adică, noi majorări de taxe pentru mediul de afaceri şi populaţie”, se arată în comunicat.
Deputata USR Oana Ţoiu a susţinut că proiectul creează „o nouă serie de nedreptăţi” pentru ambulanţieri, pentru pompieri civili, pentru cei care salvează vieţi pe munţi sau pentru taţii văduvi.
„Părinţii noştri au dat statului un sfert din cât au câştigat în fiecare lună, timp de 30-35 de ani, cu speranţa – că încredere nu cred că mai are cineva – că statul se va comporta corect cu ei când vine vremea pensiei. La fel fac astăzi toţi angajaţii. Legea PSD-PNL votată astăzi, la care USR s-a opus, creează o nouă serie de nedreptăţi pentru ambulanţieri, pentru pompieri civili, pentru cei care salvează vieţi pe munţi, pentru taţii văduvi şi exemplele pot continua”, a spus Oana Ţoiu.
Conform deputatul USR Cristian Seidler, „cea mai mare inechitate” este că în continuare există pensii speciale pe care PSD şi PNL le-au salvat „pentru cel puţin încă” 40 de ani.
„USR doreşte creşterea pensiilor şi un sistem de pensii echitabil, dar spunem ‘nu’ acestei minciuni legalizate şi haosului bugetar pe care PSD şi PNL îl creează cu bună ştiinţă. Cel mai elocvent rezumat al acestei legi l-a făcut astăzi un parlamentar PSD, în Comisia pentru muncă: ‘E o tâmpenie, dar votăm oricum’. Dedicat pensionarilor, semnat PSD”, a susţinut deputatul USR.