Business

DUALITAE a inaugurat primul magazin fizic la Promenada Mall

Posted on

Promenada Mall anunță deschiderea primului magazin fizic al brandului românesc de modă „high-end” DUALITAE. Acesta propune vizitatorilor colecții care celebrează personalitatea duală și inovatoare a femeii moderne, în timp ce experiența cumpărătorilor este amplificată de spațiul rafinat, cu detalii artistice, care pun în valoare fiecare piesă.

DUALITAE este un brand românesc de top, care aduce un concept inovator și o experiență de shopping unică. Colecțiile în ediții limitate, realizate în colaborare cu artiști și artizani propun un stil minimalist, simplu și atemporal, caracterizat prin linii masculine, clare și puternice, reinterpretate într-o abordare stilistică feminină, menită să captiveze iubitorii de modă în căutare de eleganță și originalitate.

Vizitatorii pot explora colecțiile într-un spațiu inedit: piesele vestimentare sunt expuse pe oglinzi înalte, creând impresia de plutire. Designul magazinului DUALITAE, semnat de Anda Zota și Elena Viziteu (biroul de arhitectură AÉ02), pune colecțiile în prim-plan printr-o combinație de linii rigide și forme fluide, accente de negru pe fundaluri luminoase, texturi netede și suprafețe reflectante.

În plus, zona de relaxare, amenajată cu mobilier geometric și un candelabru organic, este realizată în colaborare cu artista româncă, Marta Mattioli. Aici, vizitatorii au parte de un spațiu intim pentru explorarea atentă a fiecărei piese vestimentare și pentru consultanță personalizată.

Inaugurarea magazinului a fost marcată pe 9 septembrie, printr-un eveniment special, care a inclus prezentarea colecțiilor în ediție limitată în cadrul unui fashion show captivant. Vizitatorii s-au bucurat de o atmosferă vibrantă, întreținută de DJ-ul evenimentului, precum și de cornerul „beauty experience” – un spațiu dedicat consultării personalizate, recomandării de produse și momentelor de relaxare.

Toți cei care vor să descopere colecțiile în ediție limitată și o experiență deosebită de cumpărături pot vizita DUALITAE, la etajul 1 al centrului comercial Promenada Mall, de luni până duminică, între orele 10:00 – 22:00.

Cele mai citite știri

Exit mobile version