Actualitate

ECA: UE riscă să rămână în urmă în cursa pentru adaptarea la schimbările climatice

Foto: iStock

Există un risc ca politica de adaptare a UE să nu ţină pasul cu schimbările climatice, avertizează Curtea de Conturi Europeană (ECA), într-un raport publicat miercuri.

„Fenomenele climatice extreme, cum ar fi valurile de caniculă, secetele şi inundaţiile, ne lovesc din ce în ce mai greu şi mai des. Consecinţele lor economice sunt majore. UE se poate baza pe un cadru solid pentru a face faţă impactului schimbărilor climatice. Problema apare însă la punerea în practică a politicilor de adaptare”, avertizează auditorii.

Potrivit raportului, numărul dezastrelor climatice a explodat în UE în ultimii douăzeci de ani. Pagubele provocate au avut şi ele o amploare fără precedent, aşa cum au demonstrat-o recent secetele, valurile de caniculă şi inundaţiile devastatoare din 2024.
Valoarea pierderilor economice cauzate de fenomenele climatice extreme în UE a ajuns în ultimul deceniu la o medie de 26 de miliarde de euro pe an. Chiar şi inacţiunea costă: expunerea economiei actuale a UE la o încălzire globală cuprinsă între 1,5 grade Celsius şi 3 grade Celsius peste nivelurile preindustriale – această estimare fiind una prudentă – ar duce la pierderi economice anuale cuprinse între 42 de miliarde şi 175 de miliarde de euro, se arată în raport.

„Am verificat cum răspunde UE nevoii urgente de adaptare la condiţiile climatice extreme recurente. Am descoperit probleme în modul în care politicile sunt puse în practică pe teren. Dacă măsurile UE nu sunt mai bine puse în aplicare, există riscul ca ambiţiile sale în materie de adaptare să nu ţină pasul cu schimbările climatice”, a declarat Klaus-Heiner Lehne, membru al Curţii responsabil de audit.

În ansamblu, UE se poate baza pe un cadru solid pentru a-şi creşte rezistenţa la schimbările climatice. Auditorii au examinat politicile naţionale de adaptare din Franţa, Estonia, Austria şi Polonia. Partea bună este că acestea sunt în general în armonie cu strategia UE. Din păcate însă, auditorii au dat şi peste cazuri de date ştiinţifice învechite folosite în strategiile naţionale de adaptare.

De asemenea, o altă problemă este legată de costurile măsurilor de adaptare: acestea erau estimate la sume mai mici decât ar fi trebuit sau lipseau cu desăvârşire.

Potrivit sursei citate, transpunerea politicilor de adaptare naţionale şi ale UE în reglementarea de la nivel local este un proces dificil. UE consideră că „nivelul local este piatra de temelie a adaptării”.

Pentru a vedea cum stau lucrurile în realitate, auditorii au întrebat 400 de municipalităţi din statele membre auditate dacă cunoşteau strategiile şi planurile de adaptare la schimbările climatice. Răspuns fără echivoc: municipalităţile nu aveau habar, în cea mai mare parte, de aceste documente şi nu foloseau instrumentele puse la dispoziţie de UE în legătură cu adaptarea la schimbările climatice (Climate-ADAPT, Copernicus şi Convenţia primarilor), se precizează în comunicatul ECA.

„Peste jumătate din proiectele auditate au răspuns cu eficacitate riscurilor climatice. Auditorii au identificat şi unele bune practici. Mai problematice au fost cazurile în care existau priorităţi aflate în conflict: obiectivele de adaptare la schimbările climatice trebuiau să coexiste cu alte ambiţii, cum ar fi competitivitatea sau dezvoltarea regională. De exemplu, s-au găsit proiecte care sprijineau dezvoltarea irigaţiilor, cu riscul creşterii consumului total de apă. Auditorii au identificat şi un proiect de protecţie anti-inundaţii desfăşurat într-o zonă de risc în care continuau să se acorde autorizaţii de construcţie pentru case noi. Culmea paradoxului: două proiecte auditate riscă să conducă la o adaptare complet inadecvată, adică una care accentuează vulnerabilitatea sau expunerea la schimbările climatice în loc să o reducă. Exemple de adaptare inadecvată includ încurajarea irigaţiilor pentru culturi cu consum ridicat de apă în loc să se treacă la culturi care necesită mai puţină apă sau investiţii în tunuri de zăpadă artificială cu consum mic de energie în loc să se pună accentul pe turismul pe tot parcursul anului. În plus, anumite proiecte cum ar fi extinderea plajelor prin adăugarea de nisip nu aduc decât soluţii de adaptare pe termen scurt”, atrag atenţia auditorii ECA.

Adaptarea la schimbările climatice este un domeniu transversal, ceea ce înseamnă că banii de la UE pot veni din diferite fonduri, cum ar fi cele pentru agricultură, coeziune sau cercetare. Reversul medaliei: urmărirea acestor bani este dificilă. Felul în care se raportează cu privire la adaptare trebuie şi el îmbunătăţit.

Auditorii consideră că mecanismul actual nu permite evaluarea progreselor privind adaptarea la schimbările climatice în statele membre, dat fiind că rapoartele sunt în principal descriptive şi nu conţin date cuantificabile.

Cele mai recente știri

To Top