Actualitate

Economia Rusiei continuă să crească, dar presiunile războiului devin tot mai vizibile

Posted on

Economia Rusiei a rezistat mai bine decât anticipau mulţi analişti după patru ani şi jumătate de război în Ucraina şi a revenit pe creştere în trimestrul al doilea, însă datele generale ascund probleme tot mai mari, de la deficitul bugetar şi inflaţie până la scăderea veniturilor din energie şi deteriorarea puterii de cumpărare a populaţiei, transmite CNBC.

Produsul intern brut al Rusiei a crescut cu 1,3% în ritm anual în perioada aprilie-iunie, peste estimările guvernului şi ale băncii centrale. În prima jumătate a anului, economia a avansat cu 0,6%, susţinută în principal de cheltuielile pentru complexul militar-industrial şi de revenirea recentă a preţurilor petrolului şi gazelor.

Analiştii avertizează însă că s-a format practic o economie cu două viteze. Companiile şi angajaţii din sectoarele legate de producţia militară beneficiază de cheltuielile masive ale statului, în timp ce restul economiei resimte efectele inflaţiei, dobânzilor ridicate şi încetinirii activităţii.

Printre principalii indicatori de vulnerabilitate se numără deficitul bugetar. Potrivit analiştilor citaţi de CNBC, Rusia se îndreaptă spre un deficit de aproximativ două ori mai mare decât cel din 2025, care fusese deja dublu faţă de nivelul din 2024.

Veniturile din petrol şi gaze din prima jumătate a acestui an au reprezentat doar 64% din nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă din 2024. Atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ruseşti, sancţiunile occidentale mai dure şi măsurile împotriva flotei utilizate de Moscova pentru transportul petrolului au accentuat presiunile asupra sectorului energetic.

Problemele încep să fie vizibile şi în comportamentul consumatorilor. Cel mai mare retailer din Rusia a observat o orientare tot mai pronunţată către produse alimentare ieftine şi mărci proprii. Consumul de biscuiţi, de exemplu, a crescut de aproape 2,5 ori, aceştia fiind aleşi ca alternativă mai ieftină la ciocolată şi alte produse de cofetărie.

Guvernul rus mai dispune de instrumente pentru finanţarea deficitului, inclusiv majorarea taxelor asupra companiilor petroliere şi de gaze sau utilizarea unei părţi din rezervele băncii centrale care nu au fost blocate de sancţiunile occidentale. Aproximativ 300 de miliarde de dolari din rezervele Rusiei au fost îngheţate după declanşarea războiului, dar o sumă comparabilă ar rămâne disponibilă în Rusia sau în jurisdicţii care nu aplică sancţiunile.

Analiştii nu cred însă că deteriorarea economiei va determina Moscova, cel puţin în actualele condiţii, să încheie războiul. Un asemenea scenariu ar deveni mult mai probabil dacă preţul petrolului ar coborî spre 35-40 de dolari pe baril şi s-ar menţine la acest nivel o perioadă îndelungată.

Există chiar riscul ca presiunile economice tot mai mari să producă efectul opus, determinând Kremlinul să încerce intensificarea conflictului înainte ca resursele financiare disponibile să se reducă semnificativ, potrivit analiştilor citaţi.

Cele mai citite știri

Exit mobile version