Actualitate
Economia SUA s-a redresat surprinzător în trimestrul doi din 2025
Economia SUA a crescut într-un ritm anual de 3% în trimestrul doi din 2025, o surpriză după declinul de 0,5% din primele trei luni din acest an, a anunțat miercuri Departamentul american al Comerțului, datele reflectând perturbările provocate de războaiele comerciale ale președintelui Donald Trump, transmit AP și Reuters.
Scăderea din primul trimestru a fost provocată în principal de majorarea importurilor, companiile făcând eforturi să aducă mărfuri străine înaintea impunerii taxelor vamale americane.
Redresarea era așteptată dar depășește previziunile economiștilor, care se așteptau la un avans de 2% în perioada aprilie-iunie 2025. Scăderea importurilor, cea mai accentuată de la pandemie, a stimulat evoluția economiei, în timp ce cheltuielile de consum au crescut cu doar 1,4%, o îmbunătățire, însă, față de avansul de 0,5%, din primele trei luni din acest an.
De asemenea, investițiile private au scăzut în ritm anual cu 15,6%, cel mai sever declin de când pandemia a afectat economia. Reducerea stocurilor, companiile distribuind mărfurile achiziționate în primul trimestru, a afectat evoluția economiei.
Economiștii se așteaptă ca miercuri Rezerva Federală a SUA (Fed) să mențină dobânda de referință la un interval cuprins între 4,25% și 4,50%, sfidând solicitările președintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare.
Rata dobânzii în SUA nu a mai fost modificată din decembrie 2024, oficialii Fed fiind îngrijorați de efectele taxelor vamale asupra economiei și inflației în acest an.