O rată de participare la examen mai mică decât cea de anul trecut, mult mai multe medii sub cinci și o proporție relativ egală de medii de zece. Așa arată, pe scurt, rezultatele înainte de contestații la Evaluarea Națională de anul acesta. Și nici nu avea cum să fie altfel. Ministrul Educației, fost consilier prezidențial și co-autor al celebrului program „România Educată” (tot prezidențial), susținea cu tărie în 2013 că e nevoie de 6% din PIB pentru Educație, dar s-a răzgândit când și-a preluat portofoliul și se mulțumește și cu puțin peste 2%. Același ministru posta, pe rețelele de socializare, imagini cu reprezentanții liderilor sindicali din Educație semnând hârtii ce par a fi contractul colectiv de muncă pentru angajații din învățământ, prin care aceștia primesc tot ce au cerut în timpul grevei-șantaj, dar renunță la dreptul de a mai declanșa alte proteste. În acest timp, Președintele, absent până în ultima clipă în timpul aceleiași greve, anunța o ceremonie cu invitați pentru a semna promulgarea îndelung contestatelor Legi ale educației. Până la închiderea ediției nu au fost afișate și rezultatele la Bacalaureat, însă sunt convins că acestea doar vor completa tabloul de mai sus.
„Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare” și „În România învățământul reprezintă prioritate națională”. Deși preluate din Constituția României, par cuvinte aruncate în van. Mai ales dacă ne uităm la rezultatele din ultimii ani. Din cauza felului în care se predă în România, mulți elevi au dificultăți în a rezolva chiar și cerințe relativ ușoare (patru din zece elevi români sunt analfabeți funcționali), iar nivelul scăzut este o realitate confirmată tot mai des de testele internaționale. În școlile „normale”, nu foarte cunoscute și populare, din orașe, dar și în școlile din mediul rural, foarte puțini dintre copii au profesori de calitate. Dovadă stau rezultatele elevilor, care însă nu sunt luate în calcul. Asta pentru că la noi nu există criterii de performanță pentru profesori. În România nu se fac nici cursuri de perfecționare, de adaptare la realitatea cotidiană a materiilor. Iar acestea sunt de mult depășite. Oamenii care intră în învățământ nu mai știu carte, se chinuie să ia o notă de trecere și, când reușesc, primul lucru pe care îl fac este să se plângă de salariile mici. N-am văzut până acum nicio grevă în care să se ceară condiții mai bune pentru elevi, cursuri de dezvoltare profesională pentru profesori sau remunerație în funcție de performanță. Și nici nu vom vedea, pentru că asta ar însemna să schimbăm un sistem aproape falimentar. Și asta nu prea se dorește. Prin urmare, sunt convins că avem nevoie de oameni capabili și competenți, atât la catedră cât și în conducerea statului, oameni care urmăresc și altceva în afara propriilor interese. Încă îi aștept…
