Politicienii care s-au tot perindat prin tot felul de funcții cu putere de decizie au comis de-a lungul timpului un păcat extrem de grav față de societatea românească: au creat „specialii”: diverse categorii socio-profesionale care s-au bucurat de privilegii în plus față de alte categorii. Criteriile de selecție pentru aceste categorii care au devenit speciale au fost, de cele mai multe ori, parțial valide, însă este cert că, pe termen lung, existența specialilor a făcut mai mult rău decât bine. Asta chiar dacă, pe moment, desemnarea unor oameni ca fiind „speciali” a rezolvat o problemă punctuală. Pe termen lung, nu doar că s-au creat frustrări la nivelul întregii societăți, dar existența și extinderea categoriilor de speciali au creat distorsiuni, ca orice intervenție a statului în economie.
Până acum, românii au manifestat o repulsie față de specialii de la stat: parlamentari, magistrați sau militari, care au beneficiat sau beneficiază de pensii speciale. Motivele pentru care aceste trei categorii de angajați au devenit speciale sunt discutabile și pot naște întrebări legitime precum: „de ce este un militar mai important decât un medic?” sau „de ce medicilor nu li s-au acordat pensii speciale pentru a fi încurajați să nu plece din țară?” Pensiile speciale și privilegiile legate de vârsta de pensionare au creat, pe bună dreptate, intense dezbateri în societate, semn că existența specialilor poate dezvolta enorm de multă frustrare. Totuși, este interesant de văzut cum românii sunt foarte intrigați de specialii de la stat, însă nimeni nu este deranjat de specialii din privat ale căror facilități sunt menținute tot din banii noștri – iar aici mă refer la scutirea pentru contribuția socială la sănătate. Trebuie să înțelegem faptul că facilitățile fiscale acordate unor domenii pe care, la un moment dat, guvernanții le-au considerat „speciale” pot fi considerate corespondentul pensiilor speciale din lumea privată și creează aceleași frustrări și distorsiuni pe piața muncii. În cazul domeniului IT, facilitățile au fost acordate pentru a face România mai atractivă pentru angajatori, în timp ce în cazul construcțiilor și agriculturii facilitățile au fost decise pentru a încuraja forța de muncă să rămână în țară. Nu contest că la baza acestor decizii a existat o serie de bune intenții, însă mecanismul de scutiri fiscale prin care unele categorii devin speciale este unul păgubos pe termen lung. Statul român trebuie să învețe să ia decizii pentru toată lumea, pentru întreg sistemul socio-profesional, și să nu mai creeze, sub nicio formă, categorii de speciali, fie că sunt la stat, fie că sunt la privat. Așadar, în contextul discuției despre desființarea facilităților fiscale care a apărut în spațiul public în ultima perioadă, cred cu tărie că aceste scutiri fiscale sunt din aceeași categorie cu pensiile speciale. Bineînțeles, mai cred că trebuie eliminate și unele, și altele.
