Energie

Elisabeta Ghidiu, directorul Departamentului Strategie și Management Corporativ al Transgaz: România poate să devină, cu resursele de care dispune, hub energetic regional

Posted on

Transgaz a investit aproximativ trei miliarde de euro în ultimii treisprezece ani în conducte, interconectări și în consolidarea sistemului național de transport, iar rezultatul acestor lucrări se vede acum, când seceta, temperaturile extreme și schimbarea rutelor de aprovizionare pun la încercare întreaga regiune.

Planurile Transgaz pornesc de la ideea că infrastructura trebuie pregătită înainte de apariția unei crize, fie că aceasta este provocată de climă, de oprirea unei rute de tranzit sau de creșterea consumului. Elisabeta Ghidiu, directorul Departamentului Strategie și Management Corporativ al Transgaz, a prezentat, la Conferința națională RO 3.0 „Securitatea energetică în fața schimbărilor climatice. Cum protejăm producția, rețelele și consumatorii”, proiectele prin care compania extinde rețeaua și diversifică aprovizionarea. „Viziunea strategică a domnului director general duce la faptul că Transgaz nu așteaptă să vină viitorul peste noi, ci se pregătește pentru acest viitor. Și asta am făcut prin toate investițiile pe care noi le-am realizat. Și aici vorbim, pe de o parte, de investițiile în proiectele strategice: BRUA, gazoductul Ungheni-Chișinău, împreună cu dezvoltarea Sistemului Național de Transport din zona de nord-est a României, pentru a susține și aprovizionarea cu gaze naturale a Republicii Moldova”, a declarat Elisabeta Ghidiu.

Amploarea lucrărilor din ultimul deceniu se vede cel mai bine atunci când sumele sunt puse cap la cap, peste mai multe cicluri economice și mai multe guverne. „Dacă ar fi să prezentăm o radiografie a investițiilor realizate de Transgaz, investiții clar destinate dezvoltării siguranței și securității energetice a sistemului și, în fapt, consolidării securității energetice naționale, în primul rând regionale și europene, acestea se cifrează la aproximativ trei miliarde de euro. Vorbim de perioada 2013 până astăzi”, a arătat reprezentata companiei.

Extinderea Coridorului Vertical, pentru care directorul general al Transgaz, Ion Sterian, a semnat pe 4 septembrie, la Salonic, un memorandum alături de operatorii din Serbia și Macedonia de Nord, este proiectul care poate dezvolta întreaga regiune. „Coridorul vertical are acest potențial de a reconfigura fluxurile energetice în Europa Centrală și de Est și de a crea noi coridoare de transport. De aceea, finalizat și operaționalizat, Coridorul Vertical va aduce prestigiu țării noastre, în contextul în care, geostrategic și geopolitic, România poate să devină, cu resursele de care dispune, hub energetic regional, fizic și comercial”, a spus Elisabeta Ghidiu.

Proiectele strategice sunt completate de lucrări pentru extinderea Sistemului Național de Transport, racordarea unor localități și alimentarea noilor capacități de producție a energiei. 

Cele mai citite știri

Exit mobile version