Energie

Energia verde va domina producția de electricitate la nivel mondial până în 2038

Posted on

Schimbările sistemului energetic au atins un moment critic și vor continua să se accelereze în următorul deceniu, dar mai multe riscuri serioase ar putea bloca progresul, potrivit noului raport EY – „If every energy transition is different, which course will accelerate yours?”.

Studiul EY ia în calcul patru pârghii pentru schimbările ce vor urma în energie: progresul tehnologic, aprovizionarea cu materii prime, implicarea consumatorilor și politica guvernamentală – și impactul acestora asupra a 52 de tehnologii, evidențiind complexitatea și diversitatea schimbărilor care vor urma. 

Nu există o singură tranziție energetică, ci mai multe, care se desfășoară în ritmuri diferite și în moduri diferite în întreaga lume. Tranziția către sursele de energie regenerabilă are loc într-un ritm mult mai rapid decât s-a anticipat. Raportul EY prevede că, la nivel mondial, energia verde va domina producția de electricitate, până în 2038 și va reprezenta 62% din mixul energetic, până în 2050. Cu toate acestea, viteza actuală a schimbării nu este încă suficientă pentru a menține încălzirea globală la obiectivul de 1,5 grade Celsius și este necesară o accelerare suplimentară.

Utilizarea combustibililor fosili va atinge un nivel maxim până în 2030. Se estimează că hidrocarburile vor continua să facă parte din mixul energetic pentru o perioadă mai lungă decât se anticipa, în special din cauza a sectoarelor unde utilizarea acestora este greu de eliminat. Prin urmare, sunt necesare politici care să îmbunătățească atractivitatea pentru investitori a alternativelor cu emisii reduse de dioxid de carbon. Iar dacă petrolul și gazele naturale vor mai exista pentru mai mult timp, va fi esențială decarbonarea acestor sectoare.

Mihai Drăghici, Partener, Consultanță, EY România: „Cel mai recent raport EY privind tranziţia energetică evidențiază trecerea accelerată la nivel global la energia verde, estimând că aceasta va domina producția de electricitate până în 2038 și va reprezenta 62% din mixul energetic până în 2050. Deși remarcă riscurile potențiale, raportul subliniază nevoia urgentă de investiții anuale globale de 4,1 trilioane de USD până în 2050 – de patru ori mai mult decât nivelurile actuale. Apelul la acțiune se extinde și la regiuni precum România, subliniind importanța depășirii provocărilor legate de decarbonarea sectorului industrial, pentru o tranziție de succes și incluzivă către energia verde”.

Raportul EY preconizează că, până în 2050, vor fi necesare investiții anuale estimate la 4,1 trilioane de USD în tehnologii de tranziție cu emisii reduse de carbon și în infrastructura energetică generatoare de energie – de patru ori mai mult decât nivelurile actuale.

Tranzițiile energetice remodelează sistemele din sectorul energiei peste tot în lume, dar cu viteze diferite și în moduri diferite. Studiul EY prevede că schimbarea se va accelera în următorul deceniu și mai departe, dar numai dacă organizațiile vor profita de impulsul de acum. Companiile din energie și resurse pot prelua conducerea în progresul transformării prin acțiuni în trei domenii: stimularea trecerii de la activele moștenite la sursele regenerabile; construirea unui lanț de aprovizionare cu minerale și metale pentru a ține pasul cu cererea; și împuternicirea consumatorilor, să joace un rol mai important în proces. Organizațiile care se angajează acum în acțiunile corecte își pot accelera evoluția către un viitor decarbonizat și pot profita de oportunități comerciale semnificative.

Cele mai citite știri

Exit mobile version