Energie

Engie România va construi un parc fotovoltaic în comuna Ariceştii Rahtivani, din judeţul Prahova

Posted on

Foto: iStock

Compania de utilităţi Engie România a anunţat luni că a luat decizia de investiţie şi demarare a lucrărilor pentru construcţia unui parc fotovoltaic cu o capacitate totală de 37,2 MWp, în comuna Ariceştii Rahtivani, din judeţul Prahova. Noul parc fotovoltaic reprezintă al patrulea proiect de tip greenfield al companiei.

Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES, parcul fotovoltaic de la Ariceştii Rahtivani va fi construit pe o suprafaţă de 57 de hectare şi este planificat să devină operaţional în 2024. Cantitatea de energie verde produsă este estimată la aproximativ 57 GWh/an, reprezentând consumul anual a peste 31.000 de familii. Fiecare kWh produs de noua centrală fotovoltaică va reduce anual cu 5.056 tone nivelul de CO2 din atmosferă, iar pe întreaga durată de viaţă vor fi evitate aproximativ 177.000 de tone CO2.

„Demararea lucrărilor la parcul fotovoltaic de la Ariceştii Rahtivani susţine ambiţia grupului Engie România de a accelera dezvoltarea producţiei de energie regenerabilă, contribuind în acest fel la atingerea obiectivelor pe care grupul nostru şi le-a asumat pentru a accelera tranziţia energetică. Dezvoltarea de proiecte greenfield, în paralel cu accelerarea strategiei de achiziţie de capacităţi de producţie regenerabilă, ne asigură atingerea obiectivelor asumate de a avea 1000 MW până în 2030”, a declarat Cristian Buzan, director general adjunct Engie România.

Parcul fotovoltaic de la Ariceştii Rahtivani este a doua construcţie de tip greenfield demarată anul acesta, în urmă cu câteva luni fiind anunţată construcţia unui parc fotovoltaic la Gemenele, în judeţul Brăila, cu o capacitate instalată de 9,3 MWp. La finalizarea acestui şantier, la Gemenele, parcul fotovoltaic şi cel eolian, deja existent, vor deveni una dintre primele centrale hibride din surse regenerabile din România.

În plus, grupul deţine alte 4 parcuri fotovoltaice, cu o capacitate instalată totală de 24 MW, în judeţele Arad, Buzău, Harghita şi Teleorman, şi 2 parcuri eoliene, cu o capacitate de 98 MW, în judeţele Brăila şi Galaţi.

Grupul de companii Engie Romania activează în următoarele domenii de activitate: distribuţie şi furnizare de gaze naturale, producţie din surse regenerabile şi furnizare de energie electrică, precum şi soluţii verzi şi servicii tehnice pentru instalaţii de gaze naturale şi centrale termice. Engie Romania şi filialele sale deservesc un portofoliu de 2 milioane de clienţi, operează o reţea de distribuţie de circa 22.600 km, deţin o capacitate de producţie din surse verzi de 121 MW şi au 4.200 de angajaţi. Grupul ENGIE Romania a realizat investiţii în valoare de 6.100 milioane de lei din 2005 până la 31 decembrie 2022.

Cele mai citite știri

Exit mobile version