Actualitate

Erdogan va merge în Rusia pentru a discuta cu Putin despre relansarea acordului exportul cerealelor ucrainene

Posted on

Foto: iStock

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan urmează să efectueze ”în curând” o vizită în Rusia, pentru a discuta cu omologul său rus Vladimir Putin despre o relansare a Acordului de la Istanbul privind exportul cerealelor la Marea Neagră, anunţă luni un purtător de cuvânt al Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), Omer Celik, relatează AFP.

”Preşedintele nostru a luat iniţiativa (unor negocieri în vederea relansării acordului) (…), pentru a evita ca lumea să se confrunte cu o criză alimentară. El va efectua în curând o vizită la Soci”, anunţă purtătorul de cuvânt al partidului lui Erdogan.

”Credem că noi evoluţii pot avea loc după această vizită”, dă asigurări Omer Celik.

Turcia încearcă să relanseze Acordul de la Istanbul, cu speranţa de a-l folosi ca pe o trambulină a unor eventuale negocieri de pace între Kiev şi Moscova.

Ministrul turc de Externe Hakan Fidan anunţa vineri, într-o vizită la Kiev, că nu vede nicio ”soluţie alternativă” a unei relansări a acestui acord.

Fidan urmează să efectueze o vizită la Moscova în zilele următoare, pentru a discuta despre o cerere a Kremlinului de organizare a unei întâlniri între preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi omologul său rus Vladimir Putin, a cărei dată urmează să fie stabilită.

Cele mai citite știri

Exit mobile version