Actualitate

Eurogrupul reia dezbaterea pentru consolidarea euro și pentru a discuta hegemonia dolarului

Posted on

Miniștrii Economiei și Finanțelor din zona euro (Eurogrupul) va relua luni discuțiile pentru consolidarea rolului internațional al euro ca modalitate de a garanta ‘suveranitatea monetară’ a monedei comune și, în același timp, pentru a concura hegemonia globală a dolarului, într-un moment în care există îndoieli privind ‘bancnota verde’ ca activ sigur, relatează agenția EFE.

Miniștrii din cele 21 de țări din zona euro vor avea această dezbatere la doar câteva zile după reuniune informală a liderilor, ce s-a desfășurat în castelul belgian Alden Biesen, în cadrul căreia consolidarea euro a fost unul dintre subiectele abordate în contextul strategiei pentru impulsionarea competitivității blocului comunitar.

Este vorba despre o dezbatere intensă, care a luat avânt ca urmare a îndoielilor investitorilor internaționali legate de dolar și de diversificarea portofoliilor lor, a aprecierii euro în raport cu dolarul și a căutării de active sigure, distincte de moneda americană.

Un înalt funcționar european a reamintit, în acest context, că euro continuă să fie a doua cea mai importantă monedă globală ‘de departe’, dar nu a beneficiat până acum de pe urma pierderii de credibilitate a dolarului din ultimul an, așa cum a făcut-o, de exemplu, yuanul chinez.

Astfel, zona euro are în vedere acum un euro ‘mai puternic’, pentru a sprijini prioritățile strategice, în contextul geopolitic actual, ca de exemplu pentru a garanta suveranitatea monetară sau a obține condiții mai bune de finanțare, dar și pentru a oferi o piață financiară mai atractivă capitalului privat.

În acest context, ministrul spaniol al Economiei, Carlos Cuerpo, își va susține teza din articolul său recent publicat în ‘Financial Times’, în care a pledat pentru ‘extinderea semnificativă a pieței de obligațiuni emise de UE’, prin crearea ‘unui adevărat activ de refugiu european’.

Astfel, Spania susține ‘ferm’ eforturile pentru consolidarea rolului global al euro și consideră că acestea ‘trebuie să se traducă în măsuri concrete’, atât pe termen scurt, cât și mediu și lung’, printre care să se numere nu doar noi emisiuni de datorie comună, ci și inițiative privind sistemul de plăți și crearea euro digital.

Această dezbatere privind viitorul monedei comune va fi precedată de aprobarea de către Eurogrup a recomandării de politică economică pentru 2026, care, o dată agreată de miniștri, va fi transmisă șefilor de stat și de guvern pentru semnarea acesteia la summit-ul din martie.

Ulterior, vor fi invitați partenerii europeni care nu au adoptat euro pentru a se alătura unei discuții privind marile dezechilibre globale și implicațiile acestora în contextul geopolitic și geoeconomic actual, marcat de tensiunile dintre marile puteri internaționale.

Pe de altă parte, ministrul de Finanțe și vicecancelar al Germaniei, Lars Klingbeil, le va explica celorlalți colegi linia de lucru deschisă de cele șase mari economii ale UE (Germania, Franța, Italia, Spania, Polonia și Țările de Jos) în cadrul grupului denumit E6, care va avea o nouă întâlnire de lucru înainte de începerea reuniunii Eurogrupului.

Cele mai citite știri

Exit mobile version