Transporturi

Europa se va confrunta cu un deficit de aprovizionare cu kerosen la final de an

Posted on

Europa se va confrunta cu un deficit de combustibil pentru avioane în trimestrul al patrulea, în pofida faptului că apelează la furnizori îndepărtați, inclusiv Coreea de Sud, iar aceasta din urmă își majorează exporturile către Europa la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, potrivit analiștilor consultați de Reuters.

De la începutul războiului din Iran, în urmă cu peste șase luni, Europa a importat cantități din ce în ce mai mari de combustibil pentru avioane din țări precum Nigeria, Statele Unite și Canada, în contextul în care conflictul din Iran a afectat livrările din Orientul Mijlociu și a întrerupt aproximativ jumătate din importurile europene de kerosen.

Firma de consultanță Energy Aspects estimează că Europa va înregistra, în trimestrul al patrulea, un deficit de aprovizionare cu kerosen de 510.000 de barili pe zi, comparativ cu excedente de 18.000 de barili pe zi în Statele Unite și 419.000 de barili pe zi în regiunea Asia-Pacific. Tendința observată în trimestrul al treilea este, în mare parte, similară.

Datele privind fluxurile comerciale analizate de Reuters arată că, în luna septembrie, Coreea de Sud a devenit cea mai recentă sursă importantă de livrări de kerosen către Europa. Importurile europene din această țară asiatică se situează la 129.000 de barili pe zi, cel mai ridicat nivel de după luna octombrie 2022, potrivit firmei de analiză Kpler. Datele furnizate de LSEG indică volume similare.

Având în vedere că deficitul de aprovizionare cu kerosen din Europa este de așteptat să persiste, importurile continentului vor continua, a declarat James Noel-Beswick, director la firma de analiză a pieței Sparta Commodities. Diferența tot mai mare dintre prețurile de referință din Asia și cele din Europa face ca exportul de combustibil pentru avioane către Europa să fie mai profitabil, a adăugat Noel-Beswick.

Importurile de kerosen din Coreea de Sud coincid cu un nivel scăzut al stocurilor păstrate în hub-ul de rafinare și stocare a petrolului Amsterdam-Rotterdam-Anvers, care în săptămâna încheiată la 10 septembrie au atins cel mai scăzut nivel din ultimii șapte ani.

Furnizorii asiatici de combustibil pentru avioane se îndreaptă de obicei către Europa atunci când consideră că arbitrajul, adică diferența de preț dintre cele două zone, este profitabil. Datele Kpler arată că anul trecut media lunară a exporturilor s-a situat la 1,5 milioane de barili.

În paralel, datele oficiale arată că producția de kerosen a Coreei de Sud a atins în iulie cel mai ridicat nivel din ultimii șapte ani, aproape 13,89 milioane de barili, în timp ce exporturile au urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani și jumătate. Unul din factorii care a contribuit la această majorare a producției este creșterea ratelor de procesare a țițeiului în rafinării, iar traderii estimează că volumele de prelucrare a țițeiului din luna august vor fi mai ridicate decât cele din iulie.

Cele mai citite știri

Exit mobile version