Energie

Eurostat: 45,5% din electricitatea generată în UE a venit din surse de energie regenerabilă

Posted on

În primul trimestru din acest an, 45,5% din electricitatea generată în Uniunea Europeană a venit din surse de energie regenerabilă, față de un nivel de 42,7% în perioada similară din 2025, conform datelor publicate miercuri de Oficiul de statistică al Uniunii Europene (Eurostat).

Energia eoliană a fost sursa primară de energie electrică regenerabilă, fiind responsabilă pentru 44,9% din totalul energiei electrice regenerabile, față de 42,3% în primul trimestru din 2025.

Pe locul doi se află energia hidroelectrică, cu 28%, urmată de energia solară, cu 17,3%. Restul energiei electrice regenerabile a venit de la carburanți regenerabili (9,4%) energie geotermală și alte surse energie (0,4%).

În rândul statelor membre UE, cea mai ridicată pondere a electricității din surse de energie regenerabilă a fost generată în Danemarca (90%, mai ales energie eoliană), Portugalia (82,9%, în special energia hidroelectrică) și Lituania (75,7%, mai ales energie eoliană). România a înregistrat o pondere de aproape 50%.

În contrast, cele mai scăzute ponderi au fost în Cehia (12,7%), Malta (13%) și Slovacia (17,2%).

Cele mai citite știri

Exit mobile version