Actualitate
Eurostat: Creşterea semnificativă a preţurilor la produsele agricole s-a oprit în 2023
Primele estimări privind evoluţia, în 2023, a preţurilor la produsele agricole în UE indică o schimbare de la creşterile semnificative care au caracterizat perioada 2021 – 2022. În 2023, preţul mediu al produselor agricole în ansamblu a crescut în UE cu 2%, comparativ cu anul precedent, în timp ce preţul mediu al bunurilor şi serviciilor consumate în prezent în agricultură a scăzut cu 5%, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Creşterea modestă generală a preţului produselor agricole în ansamblu reflectă contrastele dintre produsele individuale. În timp ce s-au înregistrat creşteri semnificative de preţ la uleiul de măsline (54%), la cartofi, inclusiv cartofii de sămânţă (23%), porci (22%) şi ouă (20%), o scădere substanţială (26%) a fost raportată la cereale (un indicator care acoperă grâul, orzul, porumbul, secara şi ovăzul, precum şi alte tipuri de cereale).
În rândul mijloacelor de producţie care nu au legătură cu investiţiile, preţul mediu la îngrăşăminte şi amelioratori de sol a scăzut cu 23%, iar la lubrifianţi cu 12%. Pe de altă parte a crescut cu 9% preţul mediu la produsele de uz fitosanitar şi pesticide, un avans similar fiind la preţul pentru seminţe şi material săditor.
Seceta extinsă din 2023 a afectat nivelul producţiei agricole, inclusiv la cartofi, ceea ce a influenţat preţurile în 24 de state membre UE, inclusiv România, înregistrându-se o creştere a preţurilor la cartofi.
Cel mai rapid ritm de creştere a preţurilor a fost în Germania (49%), Slovacia (48%) şi Croaţia (44%). Scăderi au fost în Belgia (minus 18%), Cipru (minus 14%) şi Austria (minus 4%). În România, creşterea a fost de 21,53%.
Anul trecut, preţurile la îngrăşăminte au fost mai scăzute decât în 2022 în 22 de state membre UE (din cele 26 pentru care sunt disponibile datele). Cel mai rapid ritm de scădere a preţurilor a fost în Luxemburg (minus 46%), Suedia (minus 41%) şi Finlanda (minus 39%). În contrast, preţurile au fost mai ridicate în Cipru (14%), Malta (9%), Grecia (6%) şi România (3%).