Actualitate
Eurostat: Emisiile de gaze cu efect de seră generate de economia UE au crescut cu 0,9% în trimestrul patru din 2025
Emisiile de gaze cu efect de seră (GHG) generate de activitățile economice din Uniunea Europeană s-au situat, în trimestrul patru din 2025, la 839 milioane tone echivalent CO2, o creștere de 0,9% față de trimestrul precedent (832 milioane tone echivalent CO2), arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
PIB-ul UE a înregistrat o creștere de 0,2% în trimestrul patru din 2025, comparativ cu precedentele trei luni.
În ultimele trei luni ale anului trecut, emisiile de gaze cu efect de seră au crescut în 19 state membre UE și au scăzut în șapte, rămânând stabile în Germania. România a raportat o creștere de sub 1%.
Cele mai semnificative reduceri din UE ale emisiilor de gaze cu efect de seră au fost în Estonia (minus 3,2%), Malta (minus 2%) și Cehia (minus 0,6%).
Toate cele șapte state membre UE (Bulgaria, Cehia, Spania, Lituania, Malta, Slovacia și Finlanda) care au raportat scăderi ale emisiilor de gaze cu efect de seră au raportat o creștere a PIB-ului.
În perioada octombrie-decembrie 2025, sectoarele economice responsabile cu cele mai mari creșteri ale emisiilor de gaze cu efect de seră au fost: furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (7,2%) și industriile extractive (0,9%), sectoarele care au înregistrat scăderi fiind gospodăriile (minus 2%) și industria (minus 0,1%).
Eurostat estimează că, în trimestrul patru din 2025 comparativ cu perioada similară din 2024, emisiile de gaze cu efect de seră au crescut în UE cu 0,4%, în timp ce PIB-ul UE a înregistrat o creștere de 1,5%. În șapte state membre UE au scăzut emisiile de gaze cu efect de seră.