Tehnologie
Eurostat: Exporturile UE de produse de înaltă tehnologie au crescut în 2023
Uniunea Europeană a importat anul trecut produse de înaltă tehnologie în valoare de 478 miliarde de euro, un uşor declin, de 1%, faţă de 2022, în timp ce exporturile au ajuns la 461 miliarde de euro, un avans de 3% faţă de 2022, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Peste jumătate din importurile UE de produse de înaltă tehnologie în 2023 au venit din China (32%; 155 miliarde de euro) şi SUA (23%; 108 miliarde de euro), alţi parteneri importanţi fiind Elveţia (7%; 31 miliarde de euro), Taiwan (6%; 28 miliarde de euro), Marea Britanie şi Vietnam (fiecare cu 4%; 20 miliarde de euro şi, respectiv, 19 miliarde de euro).
Telecomunicaţiile şi electronica au reprezentat cea mai ridicată pondere a importurilor de produse de înaltă tehnologie din afara blocului comunitar (39%), cel mai mare partener fiind China. Segmentul „Calculatoare – birotică” şi sectorul farmaceutic au fost ambele pentru 15% din importurile de produse de înaltă tehnologie, majoritatea venind din China şi SUA.
Telecomunicaţiile şi electronica au reprezentat cea mai ridicată pondere a importurilor din Vietnam (73% din importurile de produse de înaltă tehnologie din Vietnam, 14 miliarde de euro), Taiwan şi China (fiecare 58%; 16 miliarde de euro şi, respectiv, 89 miliarde de euro). Cea mai ridicată pondere a importurilor din Elveţia a fost înregistrată în sectorul farmaceutic (70% din importurile de produse de înaltă tehnologie din Elveţia; 22 miliarde de euro) iar sectorul aerospaţial a reprezentat cea mai ridicată pondere a importurilor din SUA (35%; 37 miliarde de euro) şi din Marea Britanie (30%; 6 miliarde de euro).
În 2023, SUA au fost cel mai mare partener comercial (28%; 128 miliarde de euro) pentru exporturile de produse de înaltă tehnologie către ţări din afara blocului comunitar. Urmează China (11%; 49 miliarde de euro), Marea Britanie (10%; 44 miliarde de euro), Elveţia (6%; 28 miliarde de euro), Japonia şi Turcia (fiecare cu 3%; 15 miliarde de euro şi, respectiv, 14 miliarde de euro).
Sectorul farmaceutic a avut cea mai ridicată pondere (30%) a exporturilor de produse de înaltă tehnologie către ţări din afara blocului comunitar, principalul partener fiind SUA. Urmează „telecomunicaţiile şi electronica” (20%) şi sectorul aerospaţial (18%), unde China şi SUA sunt principalii parteneri.
Sectorul farmaceutic a fost cea mai extinsă categorie de export pentru Elveţia şi SUA (ambele cu 48% din exporturile de produse de înaltă tehnologie; 14 miliarde de euro şi, respectiv, 61 miliarde de euro), şi Japonia (39%; şase miliarde de euro).
Cea mai extinsă categorie pentru China (31% din exporturile de produse de înaltă tehnologie către China; 15 miliarde de euro) şi Marea Britanie (22%; 10 miliarde de euro) a fost sectorul „telecomunicaţiile şi electronica” iar pentru Turcia a fost sectorul aerospaţial (35%; cinci miliarde de euro).