Business

Eurostat: Rata şomajului în UE a scăzut la 6% în februarie

Posted on

Foto: iStock

Rata şomajului în zona euro s-a menţinut în februarie la 6,6%, iar în Uniunea Europeană a scăzut la 6%, de la 6,1% în ianuarie, arată datele publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Cu o rată a şomajului de 5,5% în februarie, România se situează printre statele membre UE cu un nivel redus al şomajului.

În februarie 2022, rata şomajului în zona euro era de 6,8%, iar în UE de 6,2%.

Eurostat estimează că 13,120 milioane de persoane din UE, dintre care 11,142 milioane în zona euro, erau în şomaj în februarie. Comparativ cu februarie 2022, numărul şomerilor s-a redus cu 247.000 în UE şi cu 257.000 în zona euro.

În februarie, 2,799 de milioane de tineri (sub 25 de ani) din UE erau şomeri, dintre care 2,283 milioane în zona euro. Rata şomajului în rândul tinerilor era în februarie de 14,5% în UE şi 14,4% în zona euro, faţă de 14,4% în UE, şi stabilă în zona euro, comparativ cu luna precedentă.

În rândul femeilor, rata şomajului în februarie era de 6,4% în UE, stabilă faţă de luna precedentă, în timp ce în rândul bărbaţilor era de 5,7%, de asemenea stabilă faţă de luna precedentă.

În rândul statelor membre UE, cele mai mici rate ale şomajului în februarie se înregistrau în Cehia (2,4%), Polonia (2,8%), Germania (2,9%) şi Malta (3%). La polul opus, cele mai ridicate rate ale şomajului erau în Spania (12,8%) şi Grecia (11,4%).

Cele mai citite știri

Exit mobile version