Actualitate

Eurostat: UE a înregistrat în iunie un excedent al balanţei comerciale de 24,7 miliarde de euro

Foto: iStock

Uniunea Europeană a înregistrat în iunie un excedent al balanţei comerciale de 24,7 miliarde de euro, faţă de un deficit 34,9 miliarde de euro în perioada similară din 2022, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Astfel, exporturile de bunuri ale UE s-au situat la 225,9 miliarde de euro, în creştere cu 0,4% faţă de iunie 2022, în timp ce importurile UE au scăzut cu 22,6%, până la 201,2 miliarde de euro.

În primele şase luni din 2023, cele mai mari scăderi au fost înregistrate la importurile de energie, astfel încât UE a înregistrat o reducere a deficitului comercial în domeniul energiei (minus 212,3 miliarde de euro în perioada ianuarie-iunie 2023, comparativ cu minus 291,4 miliarde de euro în ianuarie-iunie 2022).

În perioada ianuarie-iunie 2023, exporturile de bunuri ale UE au urcat la 1.286,1 miliarde de euro (o creştere de 3,9% faţă de perioada similară din 2022), iar importurile s-au situat la 1.290,4 miliarde de euro (un declin de 10,4% faţă de perioada ianuarie-iunie 2022). Ca rezultat, UE a înregistrat un deficit de 4,2 miliarde de euro în primele şase luni din acest an, faţă de un deficit de 201,3 miliarde de euro în perioada similară din 2022.

Zona euro a înregistrat în iunie un excedent al balanţei comerciale de 23 miliarde de euro, faţă de un deficit de 27,1 miliarde de euro în perioada similară din 2022.

În perioada ianuarie-iunie 2023, exporturile de bunuri ale zonei euro au urcat la 1.434,9 miliarde de euro (o creştere de 3,2% faţă de perioada similară din 2022), iar importurile au scăzut la 1.429,6 miliarde de euro (un declin de 7,3% faţă de perioada similară din 2022). Ca rezultat, zona euro a înregistrat un excedent în ianuarie-iunie 2023 de 5,3 miliarde de euro, faţă de un deficit de 151,8 miliarde de euro în perioada similară din 2022.

În iunie, SUA şi China au fost principalii parteneri comerciali ai UE. Exporturile UE spre SUA au scăzut cu 0,3%, iar cele spre China au crescut cu 1,2%, în timp ce importurile UE din SUA au urcat cu 2,7%, iar importurile din China au scăzut cu 13%. De asemenea, exporturile UE spre Rusia au scăzut cu 31%, în timp ce importurile din Rusia s-au redus cu 92,1%.

În ceea ce priveşte România, datele Eurostat arată că în perioada ianuarie-iunie exporturile au crescut cu 6%, în timp ce importurile au urcat cu 1%. În aceste condiţii, deficitul balanţei comerciale a României s-a situat la 13,3 miliarde de euro, comparativ cu 15,5 miliarde de euro în perioada similară din 2022.

11 state membre au raportat în iunie 2023, comparativ cu perioada similară din 2022, o creştere a exporturilor, în timp ce alte 16 au înregistrat scăderi. Cele mai mari creşteri au fost în Malta (13,2%) şi Irlanda (11,7%), cel mai semnificativ declin fiind înregistrat în Grecia (minus 24,5%), Belgia (minus 16,8%), Bulgaria (minus 15,6%) şi Finlanda (minus 15,4%).

În privinţa importurilor, toate statele membre UE au raportat scăderi, cu excepţia Austriei, care a avut o uşoară creştere. Cel mai semnificativ declin a fost în Malta (minus 24,5%), Bulgaria (minus 22,6%), Grecia (minus 21,1%) şi Finlanda (minus 20,2%).

Cele mai recente știri

To Top