Profil de antreprenor
Evoluția industriei evenimentelor festive. Cum a schimbat „Echipa din Tecuci” regulile jocului
O afacere de familie din Tecuci s-a transformat într-un adevărat imperiu în industria evenimentelor din România. În spatele acestei povești de succes se află doi antreprenori, Mac Florea și Adrian Nicola, care au reușit să pună un oraș mic pe harta marilor evenimente. La bază, afacerea s-a axat pe saloane de evenimente, însă, în timp, alte cinci subdivizii conexe domeniului s-au dezvoltat sub atenta supraveghere a celor doi antreprenori. Mac este veteranul afacerii. Împreună cu familia, a pus pe picioare mai multe businessuri, precum un restaurant, un hotel și unul dintre primele ballroom-uri din țară, toate cunoscute în oraș sub brandul „Andra”. Cheia succesului, spune el, a fost că întotdeauna s-au aplecat către cerințele clienților și au pus accent pe calitatea serviciilor. „Dezvoltarea afacerilor noastre a fost un proces interesant și provocator. De-a lungul anilor, am învățat că o creștere organică și sănătoasă necesită răbdare și un angajament ferm față de clienți”, povestește Mac, iar Adrian îl completează: „exact, răbdarea și adaptabilitatea au fost esențiale în acest proces. Am înțeles că fiecare domeniu al afacerii noastre necesita atenție și expertiză. Cu pasiunea și dedicarea noastră, am reușit să construim mai multe branduri puternice și să oferim servicii memorabile în industria nunților.”
Așadar, Mac Florea a dobândit spiritul antreprenorial din familie, încă de acum 25 de ani, când părinții lui i-au deschis apetitlul pentru acest drum, printr-un club de biliard inaugurat în oraș. „Aveam vreo 13 ani pe atunci, dar, deși eram doar un copil, simțul meu de observație și de creativitate era foarte dezvoltat. Pur și simplu reușeam să înțeleg și să prevăd care sunt elementele ce atrag clienții și produc venit. Mai târziu, în 2004, mama mea a avut ideea de a construi o sală unde să organizăm nunți. Mie mi-a plăcut atât de mult această idee încât am început să caut informații oriunde găseam, iar dacă nu găseam, pur și simplu inventam. Iar în 2005 ne-am văzut visul cu ochii, una dintre primele săli de evenimente din România, ce avea să aibă un succes răsunător. A fost chiar sursă de inspirație și pentru alți antreprenori din domeniu”, povestește el. De atunci a mai deschis încă 5 locații spectaculoase, printre care și Palatul Mirilor, devenit deja cel mai exclusivist salon de evenimente din zona Moldovei. Însă Mac nu s-a rezumat să țină toate cunoștințele acumulate de-a lungul anilor doar pentru el. A scris două cărți dedicate atât mirilor, cât și furnizorilor din industrie. „Ajutor, mă căsătoresc!” este o platformă educațională destinată celor care vor să își unească destinele, pentru organizarea unei nunți de succes și… fără datorii, promite el.
Cu un pas înaintea industriei
În 2017, familiei Florea i s-a alăturat și Adrian Nicola, inginer și antreprenor, care a venit cu un suflu nou și cu idei pentru alte ramificații ale afacerii. „De cum am venit, am lansat și divizia de producție și comercializare cabine foto: PhotoBooth Factory. Inițial, totul a pornit dintr-o nevoie internă. Căutam cabine foto pentru evenimentele noastre și ce găseam la momentul respectiv pe piață nu ne satisfăcea din punct de vedere estetic. Apoi am văzut că și alții tânjeau la modelele noastre, așa că, evident, ne-am extins și am început să comercializăm, iar succesul acestei divizii ne-a dat curajul să ne dezvoltăm, să inovăm și să contribuim la educarea și la creșterea pieței închirierilor de cabine foto și oglinzi. Vrem mereu să fim cu un pas înaintea industriei”, povestește Adrian.
Apoi, în anul 2020, deși greu încercați de pandemie, pentru că evenimentele au fost sistate, au apărut noi strategii de business. A fost unul dintre momentele de respiro de care au profitat din plin pentru a se diversifica și mai mult. „Portofoliul nostru s-a lărgit: a apărut modelul de platformă video 360 Selfie Booth și am lansat divizia de import și comercializare mobilier WeDeco, care ne-a permis să aducem în Romania în exclusivitate o gamă de lux pentru industria evenimentelor private și nu numai”, se mândrește Adrian Nicola. Cel mai nou proiect este Wedding Mastery, prima academie de business dedicată industriei nunților din România, specializată în marketing online pentru proprietarii de săli de evenimente, dar și alte tipuri de furnizori. În toți acești ani, nu doar că afacerile celor doi au crescut organic, ci le-au și dezvoltat constant, prin branduri noi, ceea ce pentru unii poate părea imposibil, într-o industrie în care concurența apare de la o zi la alta. Dar concurența nu i-a speriat niciodată, ba chiar și-au propus să fie o sursă de inspirație pentru alții.
Au adunat idei din toate colțurile lumii
Pentru ei, fiecare pas făcut și fiecare decizie de business au avut un singur scop: să rămână în topul preferințelor mirilor și să devină din ce în ce mai buni de la un eveniment la altul, iar pentru asta au citit sute de cărți, s-au consultat cu mentori internaționali și au investit constant zeci de mii de euro. „Tot ce știm și tot ce facem nu au fost dobândit simplu, stând în jurul mesei și filozofând despre dezvoltarea de produse sau vânzări. Totul s-a adunat citind cărți, participând la seminarii de vânzări, însă baza a ceea ce oferim stă în cei aproape 20 de ani lungi petrecuți în tranșee. Pe linia frontului, făcând lucruri, testând produse, observând piața, creând trenduri și descoperind noi metode de a îmbunătăți ceea ce avem deja. Așa am crescut an de an din 1997 până astăzi”, ne mărturisește Mac, iar ideea „ războiului” este preluată imediat și de către Adrian: „am adunat… cicatrici de război pentru a descoperi fiecare lucru pe care îl știm și îl facem. Dacă a existat vreun zvon despre o idee nouă, un produs inovator, chiar și în cealaltă parte a lumii, am căutat ideea și am dezvoltat produsul. Dacă a existat cineva care pretindea că este un om de afaceri, un dezvoltator, un specialist într-un colț pierdut al lumii, l-am găsit și l-am consultat. Efectiv am adunat idei din toate colțurile lumii.” Și s-au ramificat cam în orice domeniu conex cu industria evenimentelor. O altă divizie înrudită este „Decor de Lux by Dana Florea”, dedicată aranjamentelor florale și decorurilor de lux din locațiile lor de basm.
Dar, deși creează povești în businessul lor, cei doi antreprenori nu se lasă purtați de val. Sunt oameni de acțiune, iar atunci când visează au grijă ca visul să poate fi transpus în realitate și nu așteaptă ca lucrurile să se întâmple de la sine. Sunt conștienți însă că nu pot face totul în doi, așa că au strâns în jurul lor oameni creativi, proactivi și mereu deschiși către nou, care le-au împărășit pasiunea. Așa a părut „Echipa din Tecuci”, cum își spun ei, care vrea să schimbe regulile jocului în industria evenimentelor festive. „Dragoș, Andu, Florin, Laurențiu sau Diana sunt doar câțiva dintre oamenii care zi de zi ne sunt alături și se ocupă de absolut tot ce ține de vânzări, suport tehnic, studii de piață, dezvoltare de produse. Dacă i-ați vedea lucrând împreună, dar și cu clienții, ați rămâne uimiți de pasiunea pe care o pun în munca lor. E nevoie de multă, multă răbdare, calm și înțelegere în relațiile cu clienții și între noi, unii cu alții, dar încercăm, zi de zi, să devenim mai buni. Sunt dimineți în care niciunul dintre noi pare că nu are răbdarea necesară la începutul zilei, toți avem familii, probleme, stres acasă și la muncă. Însă, odată intrați în febra ritmului zilnic, uităm de toate, și parcă ne transformăm. Iar asta, zic eu, este cu adevărat pasiune”, povestește cu înflăcărare Adrian Nicola.
O pasiune care a transformat o afacere de familie într-un adevărat imperiu al evenimentelor festive. Iar asta datorită unor ingrediente, deloc secrete de altfel, dar pe care le-au mixat însă cu măiestrie: răbdare, adaptabilitate, pasiune și angajament față de oameni.